Ultima oră! Decizia României după Năstase și Dăncilă au fost în China

Ministerul Afacerilor Externe a reacționat dur, miercuri, după ce foștii premieri ai României, Viorica Dăncilă și Adrian Năstase, au apărut în fotografii alături de liderii autoritari Xi Jinping, Vladimir Putin și Kim Jong Un, în cadrul paradei militare desfășurate la Beijing.

„România nu este și nu poate fi reprezentată de politicieni care se așează onorați în poză lângă Putin astăzi. Acasă ei vorbesc despre patriotism, dar un patriot nu s-ar gudura pe lângă agresor, sigur nu la câteva zile de când o dronă rusească a atacat o navă la sute de metri de granița noastră pe Dunăre”, a transmis ministra de Externe, Oana Țoiu, potrivit unei reacții neoficiale.

Una din deciziile fara precedent luate de autorități este ca cei doi nu vor mai fi invitati in calitate de fosti premieri la evenimentele oficiale.

Oficialul român a precizat că cei doi au participat la eveniment „ca persoane private” și nu reprezintă statul român.

„România și-a ales clar calea: Uniunea Europeană, parteneriatul strategic cu SUA, susținerea democrațiilor și a vecinilor noștri în această perioadă dificilă. Pentru a construi acest viitor în continuare, politicienii prieteni cu Putin nu ne reprezintă!”

Reacția vine după ce imaginile de la Beijing, în care apar Dăncilă și Năstase în spatele unor lideri autoritari, au stârnit ample controverse în spațiul public românesc.

Mesajul integral transmis de Oana Țoiu

România nu este şi nu poate fi reprezentată de politicieni care se aşează onorați în poză lângă Putin astăzi.

Acasă ei vorbesc despre patriotism dar un patriot nu s-ar gudura pe lângă agresor, sigur nu la câteva zile de când o dronă rusească a atacat o navă la sute de metri de granița noastră pe Dunăre, la săptămâni de când Rusia a bombardat şi comunități în Ucraina unde se vorbeşte limba română.

Au mers acolo ca persoane private şi se reprezintă doar pe ei inşişi dar probabil că invitația a fost bazata si pe rolul de foști premieri şi indică o intenție de a arăta influența asupra României – dar Putin a reușit să arate doar că legaturile lor sunt legate de trecut si nu de viitorul României.

România şi-a ales clar calea: Uniunea Europeană, parteneriatul strategic cu SUA, susținerea democrațiilor și a vecinilor noștri în acestă perioadă dificilă. Pentru a construi acest viitor în continuare, politicienii prieteni cu Putin nu ne reprezintă!

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…