“Eu nu m-am dus niciodată la nora mea acasă. Nu știu unde stă ea. Fata vine dintr-o familie modestă și nu am vrut să se simtă că vezi Doamne, a venit artista de la București…”

Maria Cârneci, renumita cântăreață de muzică populară, se declară o mamă și o bunică fericită, având doar aprecieri pentru fiul și nora sa.

Invitată la podcastul „Dincolo de cântec”, artista, care a ajuns la vârsta de 71 de ani, a vorbit cu sinceritate despre legătura specială pe care o are cu familia sa și despre respectul reciproc dintre ei.

“Copilul meu nu cred că a luat de la mine măcar o atingere de deget, dar a fost un copil fix cum aș fi vrut eu să iasă. Nu a băut cafea până la anii lui, nu fumează.

Niciodată nu a vrut să se ducă pe undeva și să zică de el că e băiatul Mariei Cârneci. Nu, noi ne-am numit Petrescu după soț. El și-a făcut viața și un parcurs extraordinar de frumos, și el și nora mea”, a spus Maria Cârneci.

Cântăreața a explicat cum și-a crescut fiul, Edi, oferindu-i sprijin, dar și libertatea de a lua propriile decizii. Maria Cârneci a preferat să îl ghideze prin sfaturi inspirate din experiența sa de viață, fără a-l influența în mod direct.

“Nu i-am interzis nimic, decât i-am spus că fie foarte atent. Nu cu vorbe mari, cu vorbe pe care le-am trăit eu. Mie mama mea nu mi-a spus decât să am grijă unde mă duc, cu cine umblu că e mai mare rușine ca o fată să vină la casa părintească cu burta la gură.

Încrederea poți să ți-o pierzi doar o dată. Poți să dai averile din lume că nimeni nu te mai crede. Să refuzi periculos, să fii în banca ta, să nu te încârdui cu anturaj prost. Asta i-am spus și eu lui Edi.”

De asemenea, artista a povestit cum a ales să nu se implice în viața personală a fiului său, inclusiv în ceea ce privește alegerea soției acestuia. Chiar dacă nora sa provine dintr-o familie modestă, Maria Cârneci a evitat să meargă la locuința acesteia pentru a nu crea o situație incomodă sau impresia că „a venit vedeta din București”.

“Când a venit vorba să se căsătorească, la fel i-am spus că pe mine nu mă interesează nici bogăția, nici frumusețea, doar să fie o fată cu care să rezoneze, să fie o fată educată și cu școală să fie pe aceeași lungime de undă.

Și fata vine dintr-o familie modestă și nu am vrut să se simtă că vezi Doamne, a venit artista de la București. Ei îi iubesc pe ambii așa cum ar fi ai mei.”

“Eu nu m-am dus niciodată la nora mea acasă. Nu știu unde stă ea. M-am întâlnit cu cuscrii la nuntă, la petreceri, au venit la mine, dar eu nu m-am dus niciodată la ei.”

Astfel, Maria Cârneci rămâne un model de modestie și generozitate, susținându-și fiul și nora cu discreție și înțelegere. Artista își exprimă recunoștința pentru relația frumoasă pe care aceștia o au, admirând alegerile lor de viață.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…