Statul Oferă Ajutoare De Urgență Românilor Afectați De Dezastre Naturale Și Incendii! Sumele Ajung Până La 18.000 De Lei De Persoană

Vineri, 27 octombrie, Guvernul a aprobat măsura de a le fi oferit sprijin financiar persoanelor lovite de hazarde naturale sau incendii.

Acesta este acordat cu scopul de a veni în ajutorul oamenilor, pentru a remedia pagubele suferite.Câți români vor beneficia de sprijinul din partea statului.

Sprijinul poartă denumirea de „ajutor de urgență” și este acordat familiilor sau persoanelor singure afectate de incendii, alunecări de teren, fenomene meteo periculoase.

În acest sens, Executivul a aprobat acordarea de ajutoare de urgență a 427 de familii și persoane singure, valoarea totală a acestor ajutoare fiind de 1.756.400 de lei.

De asemenea, Guvernul va veni și în sprijinul cetățenilor care se confruntă cu afecțiuni grave de sănătate și al celor care sunt expuși riscului de excluziune socială.

În acest sens, autoritățile statului au elaborat un plan ierarhizat, după care vor fi alocate restectivele ajutoare financiare. Bugetul pentru sprijinirea cetățenilor a fost defalcat într-un comunicat emis de Ministerul Muncii, potrivit căruia:

„350.000 de lei pentru 50 familii și persoane singure aflate în situații de necesitate din cauza incendiilor, care locuiesc în județele Alba, Argeş, Bacău, Botoşani, Buzău, Cluj, Constanţa, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Iaşi, Neamţ, Olt, Teleorman, Vaslui, Vâlcea și Vrancea;9.500 de lei pentru 1 familie din județul Dâmbovița și alte 2 din județul Vaslui care se confruntă cu probleme sociale din cauza alunecărilor de teren și fenomenelor meteorologice periculoase;1.396.900 lei pentru 374 familii și persoane singure din județele Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și municipiul București cu situații deosebite determinate de starea de sănătate ori de alte cauze care pot conduce la excluziune socială”.

Ce sume au primit, până acum, oamenii afectați

Cea mai mare sumă oferită unei singure persoane a fost de 18.000 de lei, în municipiul Brașov. Acesta nu este singurul cetățean care a beneficiat de o astfel de sumă, existând mai mulți oameni care au primit ajutoare în valoare de circa 10.000 de lei.

Plata ajutoarelor de urgență va fi făcută, integral, din bugetul alocat Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.

Românii se pregătesc deja de vacanțe. Cine va beneficia de vouchere în 2024?

Măsura acordării ajutoarelor de urgență este cuprinsă dintr-un proiect de act normativ, care a făcut parte din lista de acte din cadrul ședinței de Guvern de pe 27 octombrie. Sursa respectivului act normativ este reprezentată de legea nr. 416/2001, referitoare la venitul minim garantat.

Statul vine în sprijinul celor care au trecut prin diverse dezastre.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…