Alertă în Brașov: un turist străin a fost atacat de urs. Bărbatul a fost transportat la spital

Incident grav în Brașov, sâmbătă dimineața, după ce un turist a fost atacat de urs în timp ce se afla pe poteca dintre Tâmpa și Postăvarul. Conform primelor informații, victima este un cetățean canadian. Acesta a fost preluat de o ambulanță și transportat la spital.

Turist atacat de urs în Brașov, pe poteca dintre Tâmpa și Postăvarul

Atacul a avut loc după ce turistul a ajuns pe Tâmpa, intenționând să meargă spre Masivul Postăvarul, potrivit bizbrasov.ro. El ar fi plecat singur în drumeție în jurul orei 5 dimineața, deplasându-se pe traseul marcat cu dungă albastră.

În momentul în care a ajuns în zona Peșterii de Lapte, bărbatul a întâlnit animalul sălbatic, care l-a atacat. Victima a suferit mai multe răni la față și la membre, însă a reușit să scape de urs. Din fericire, la scurt timp după incident a fost văzut de un alt turist care a alertat autoritățile.

Care este starea bărbatului

Cetățeanul canadian a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov. Se pare că starea lui este stabilă. Primăria Brașov a reacționat imediat, anunțând că a fost mobilizată o echipă formată din jandarmi, salvamontiști, voluntari și angajați de la Regia Pădurilor Kronstadt.Un turist străin a fost atacat de urs, sâmbătă, 25 octombrie, în timp ce se afla pe poteca dintre Tâmpa și Postăvarul. Autoritățile din Brașov sunt în alertă.

Ursul este căutat de forțele de intervenție. Dacă va fi găsit, poate fi eliminat prin împușcare, potrivit legii, fiind considerat un exemplar violent.

Alți doi oameni au fost atacați de urși în ultimele luni

Atacurile urșilor sunt tot mai frecvente în ultimii ani. Un alt bărbat de 66 de ani a fost mușcat de urs, în luna septembrie, pe un câmp din județul Mureș. Victima a fost transportată în stare gravă la spital.

Cu doar câteva zile înainte, un pensionar de 76 de ani a fost desfigurat după ce a dat nas în nas cu ursul în zona localității Homorod, din Brașov. El a reușit să ajungă pe șosea, iar un șofer i-a sărit în ajutor și a alertat autoritățile.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…