Ce se va întâmpla cu salariul minim din 2026. Sorin Grindeanu: „Au intervenit modificări și am cerut să se facă un calcul”

Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a dezvăluit luni că a discutat cu premierul Ilie Bolojan despre ce se va întâmpla cu salariul minim pe economie începând cu 2026, după ce șeful Guvernului a anunțat săptămâna trecută că partidele din coaliție au ajuns la un acord ca acesta să fie înghețat.

Sorin Grindeanu, despre discuțiile cu premierului privind salariul minim din 2026

Sorin Grindeanu a confirmat că a existat această discuție acum aproximativ două săptămâni, dar de atunci au intervenit „câteva modificări”. El a precizat că încă nu a fost luată o decizie pe această temă, urmând să fie făcute calcule pentru a vedea ce efect va avea înghețarea salariului minim.

„Am avut discuţie în coaliţie în urmă cu două săptămâni şi de principiu toată lumea a fost de acord. Între timp, inclusiv azi-dimineaţă, am avut o discuţie cu premierul Bolojan, au intervenit câteva modificări. 

Doamna comisar Roxana Mânzatu ne-a informat că e posibil să intrăm într-o zonă de infringement dacă nu facem această majorare. Ştiu că peste două zile e acel Consiliu Tripartit, miercuri, dacă nu mă înşel.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…