Marilen Pirtea vehiculat pentru funcția de ministru al Educației după demisia lui Daniel David în ciuda suspiciunilor de plagiat

După demisia ministrului Educației, Daniel David, au apărut primele nume vehiculate pentru preluarea funcției. Printre principalele opțiuni se află Marilen Pirtea, deputat PNL la al treilea mandat și consilier onorific al premierului Ilie Bolojan.

Marilen Pirtea, deputat PNL, aflat la treilea mandat și consilier onorific al premierului Ilie Bolojan, este una dintre principalele opțiuni luate în calcul pentru preluarea Ministerului Educației, în urma demisiei lui Daniel David.

Educația lui Marilen PirteaMarilen Pirtea deține un doctorat în economie. Precum și, diplome de licență și master în finanțe – bănci, obținute la Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor a Universității de Vest din Timișoara. CV-ul său include cursuri de perfecționare urmate la Institutul Diplomativ Român, precum „Securitate internațională: Provocările secolului XXI” și „Diplomacy & Inteligence”.

În plan științific, Pirtea menționează că este autor al mai multor studii. Unele dintre ele axate pe deciziile de politică financiară ale companiilor, precum selecția investițiilor, structura financiară, utilizarea profiturilor și finanțarea externă.

Totuși, în 2016, jurnalista de investigație Emilia Șercan a semnalat, într-un articol, existența unor suspiciuni majore de plagiat în cazul mai multor lucrări semnate de Pirtea între anii 2008 și 2015.

Ce funcții ocupă Marilen Pirtea

În vârstă de 52 de ani, Pirtea este rector al Universității de Vest din Timișoara din 2012. De asemenea, ocupă tot din acel an, funcția de vicepreședinte al Consiliului Național al Rectorilor din România. Pirtea este și vicepreședintele Danube Rectors’ Conference. Aceasta din urmă este o rețea de aproape 70 de universități din regiune, conform informațiilor publicate pe site-ul oficial al organizației.

Marilen Pirtea este totodată, și președintele Consorțiului „Universitaria”. Precum și, membru în Consiliul Școlii doctorale de Științe Economice a Academiei Române. Acesta este și consilierul onorific al premierului Ilie Bolojan în domeniile educației și cercetării.

Ministrul Educației, Daniel David, și-a depus, luni seara, demisia din funcție. David a confirmat ulterior pe blogul său că a primit confirmarea”. De asemenea, a precizat „demisia este un act unilateral, am vrut să fie o plecare amiabilă”. „I-am solicitat premierului eliberarea mea din funcția de ministru al Educației și Cercetării, prin depunerea demisiei la cabinetul acestuia.” a scris Daniel David pe pagina lui De Facebook.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…