Asta ne mai lipsea. Trump spune că este președintele acestei țări

La mai bine de 10 zile de la capturarea lui Nicolas Maduro, președintele american Donald Trump a atras din nou atenția. Liderul american a postat pe rețeaua sa socială Truth Social o imagine în care se autointitula „președinte interimar al Venezuelei”, relatează UNN.

Amintim că Nicolas Maduro a fost capturat pe 3 ianuarie de către Delta Force din SUA și transportat cu avionul la New York pentru a fi judecat pentru acuzații de trafic de droguri din 2020.

În prima sa apariție în fața unui judecător federal într-o sală de judecată din Manhattan, Maduro a pledat „nevinovat” pentru toate cele patru capete de acuzare formulate împotriva sa, inclusiv conspirație de narco-terorism, conspirație pentru import de cocaină, precum și deținere de mitraliere și dispozitive distructive.

Cazul este judecat de Alvin K. Hellerstein, unul dintre cei mai experimentați magistrați federali din New York.

„Sunt nevinovat. Nu sunt vinovat. Sunt un om decent”, i-a spus Maduro judecătorului federal Alvin Hellerstein, în timpul audierii desfășurate la New York.

Conducerea Venezuelei a fost preluată de Delcy Rodriguez. Aceasta a depus luni, 5 ianuarie, jurământul oficial în calitate de preşedinte interimar al ţării. Totuși, Statele Unite intenţionează să „dicteze” – până la noi ordine – deciziile autorităţilor din Venezuela şi să păstreze controlul comercializării petrolului venezuelean pe o perioadă „nedeterminată”, a anunţat administraţia Trump.

„Rămânem în strânsă coordonare cu autorităţile interimare, iar Statele Unite vor continua să le dicteze deciziile”, a anunţat într-o conferinţă de presă o purtăroare de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…