Fiscul preia întreaga casă din Sibiu a fostului președinte Klaus Iohannis

ANAF Sibiu a câștigat, pe fond, la Tribunalul Sibiu, și cealaltă jumătate a imobilului din centrul istoric al municipiului, într-un dosar care îl vizează pe fostul președinte Klaus Iohannis.

ANAF Sibiu a obținut marți, pe fond, la Tribunalul Sibiu, și cealaltă jumătate a imobilului situat în centrul istoric al municipiului, în cazul care îl vizează pe fostul președinte Klaus Iohannis, potrivit informațiilor publicate pe portalul de justiție. Decizie permite Fiscului să intabuleze întregul imobil, după ce anterior statul dobândise doar o cotă de 50%.

Cerere de despăgubiri împotriva familiei Iohannis

În paralel, Statul Român, prin DGREP Brașov a formulat apel împotriva unei decizii anterioare a Tribunalului Sibiu. Care, anterior respinsese cererea de instituire a sechestului asigurator asupra bunurilor familiei Iohannis. Dosarul urmează să fie înaintat Curții de Apel Alba Iulia pentru soluționare.

ANAF a deschis, de asemenea, o acțiune distinctă prin care solicită obligarea fostului președinte Klaus Iohannis la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosițnă a cotei 1/2 din imobilul din Sibiu. Potrivit instituției, demersul face parte din procedurile de recuperare a prejudiciului cauzat de statul român.

Statul devine proprietar pe întregul imobil din SIbiu

Tribunalul Sibiu a admis acțiunea formulată de Statul Român, prin DIrecția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibium și a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor emis în 2012, în ceea ce privete includerea imobilului în masa succesorală a Rodicăi Baștea.

Instanța a dispus radierea dreptului de proprietate al acesteia din partea fucniară și intabularea dreptului de proprietate al statului român asupra întregului imobil, cu titlu de moștenire. De asemenea, judecătorii au obligat

Într-un comunicat anterior, ANAF a precizat că, în lipsa unei plăți voluntare din partea familiei Iohannis, a solicitat instanței și instituirea de măsuri asiguratorii asupra bunurilor acestora.

La începutul lunii octombrie 2025, ANAF anunța că a preluat, în condițiile legii, jumptate din imobilul din SIbiu. Decizie ca urmare a unei moșteniri vacante, prin care statul român a dobândit dreptul de coprorpietate.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…