„ (…) în 1992 nu prea mergeam la școală.”

Înainte să plece în Franța, Nicușor Dan scria că era hotărât doar să stea și cu banii strânși, să chefuiască în Grozăvești următorii 2-3 ani.

„Sentimental însă, Franţa a fost, din 1992 până în 1998, exact cum mă aşteptam să fie. Petrecerile frantuzeşti mă plictiseau de moarte. Erau previzibile(…) Faţă de petrecerile din Grozăveşti, care erau o dezlanțuire de improvizații.

Am renunțat repede şi am organizat petrecerile noastre în bucătării. Am avut câteva relații cu franţuzoaice. Toate, previzibile de la început până la sfârșit. Jocul seducției nu avea complicitatea partenerilor pe care o știam.(…) La început nu aveam succes şi atunci, ca să ne stimulăm, am pariat cu un bun prieten 100 de franci, urmând să câștige primul dintre noi care cucerește o franțuzoaică, şi chiar 200 de franci dacă ea era directoare de studii.

Un ultim motiv pentru care nu regret că m-am întors. Occidentul îți ia libertatea ratării. Moment cu moment sistemul te aşează la locul tău şi căderile sunt tot timpul mici, suportabile. Dacă o să mă ratez, şi este posibil, o să am satisfacția că am căzut de foarte sus. ”, zicea Nicușor Dan.