Motorul s-a oprit brusc chiar în spatele ei. Un SUV negru, prăfuit, cu urme de noroi uscat pe aripi. Portiera s-a deschis cu un scârțâit greu, iar din mașină a coborât un bărbat înalt, palid la față, cu ochii roșii de nesomn.

Teodora l-a recunoscut imediat. Tatăl băiețelului.

Bărbatul s-a uitat în jur, dezorientat o clipă, apoi privirea i s-a oprit asupra ei. I-au tremurat buzele.

— Dumneavoastră sunteți… doamna doctor?

Teodora a încuviințat încet, prea obosită ca să mai spună ceva.

În secunda următoare, omul s-a prăbușit în genunchi pe asfalt.

— Mi-ați salvat copilul… mi-ați salvat tot ce aveam pe lume…

Rudele mirelui au amuțit. Doamna Maria a făcut un pas înapoi, ca și cum cineva i-ar fi tras pământul de sub picioare.

— Ce copil? a bâiguit ea.

Bărbatul s-a ridicat greu și s-a întors spre ea, cu o privire tăioasă.

— Nepotul dumneavoastră. Băiatul fratelui dumneavoastră. Copilul care a fost adus azi-noapte la spital, între viață și moarte.

S-a lăsat o liniște apăsătoare. Muzica din sală continua să cânte vesel, dar afară nimeni nu mai respira normal.

— Nu… nu se poate… a șoptit cineva din mulțime.

— Patru ore a stat cu mâinile în sângele copilului meu, a continuat bărbatul. Patru ore în care putea să plece, dar n-a plecat. Dacă nu era ea, acum mergeam la morgă, nu la nuntă.

Doamna Maria s-a prins de brațul unei rude. Fața i se albise complet.

Andrei a apărut atunci în ușă. Era îmbrăcat în costum, cu cravata ușor strâmbă și cu un pahar de șampanie în mână. A privit scena, nedumerit.

— Ce se întâmplă aici?

Când și-a văzut mama aproape leșinată și pe Teodora stând dreaptă, cu rochia de mireasă mototolită, a înțeles.

— Teodora… de ce n-ai intrat?

Ea l-a privit calm, pentru prima dată fără durere.

— Pentru că mama ta m-a dat afară. Pentru că ai lăsat să se întâmple asta.

Bărbatul cu SUV-ul s-a apropiat de Andrei.

— Femeia asta a ales viața copilului meu în locul propriei nunți. Dumneata ce ai ales?

Andrei a deschis gura, dar nu i-a ieșit niciun cuvânt.

Atunci, ceva s-a rupt definitiv.

Teodora și-a dat jos voalul încet. L-a ținut o clipă în mâini, apoi l-a lăsat pe capota mașinii negre.

— Am ales corect, a spus ea simplu. De data asta, și pentru mine.

S-a întors și a plecat, cu pași liniștiți, de parcă ar fi ieșit dintr-o viață care nu mai era a ei.

După câteva luni, Teodora s-a mutat într-un apartament mic, aproape de spital. Muncea mult, dormea puțin, dar avea liniște.

Într-o dimineață, a primit un desen la cabinet. Un soare mare, un spital și o femeie cu halat alb.

„Pentru doamna care m-a adus înapoi la mama”, scria stângaci dedesubt.

Teodora a zâmbit. Pentru prima dată, fără oboseală.

Unele alegeri te costă o nuntă.Dar îți salvează sufletul.