Radu încă râdea, dar râsul lui nu mai era la fel de sigur.

A trecut un minut.

Apoi două.

Am stat nemișcată, udă, dar calmă. Picături de apă continuau să cadă pe covor, iar o tensiune ciudată a început să se strecoare în cameră.

Advertisements

Doina și-a turnat un alt pahar de vin.

„Haide, Elena, nu mai vorbi prostii și pleacă. Ne strici cina.”

Bianca și-a verificat telefonul.

„Dacă mai stă aici, jur că plec. Atmosfera e deprimantă.”

Chiar atunci, a sunat primul sunet.

Telefonul lui Radu.

Vibra pe masă.

El s-a uitat la ea cu o privire plictisită, dar când a văzut numele apelantului, s-a încruntat.

„Director general?”

A răspuns.

„Da, domnule Ionescu… ce s-a întâmplat?”

O pauză.

Fața i s-a schimbat dramatic.

„Ce vrei să spui cu «suspendat»? Ce audit?”

Vocea lui a devenit brusc rigidă.

„Stai… Nu înțeleg.”

A închis.

În acel moment, a sunat telefonul Doinei.

Apoi al Biancăi.

Și apoi din nou al lui Radu.

Sunetele apelurilor și notificărilor au umplut masa.

„Ce se întâmplă?” a întrebat Doina, iritată.

El a răspuns.

După câteva secunde, paharul din mâna ei a încremenit în aer.

„Ce vrei să spui… conturile sunt blocate?”

Bianca a pălit.

„E imposibil… cardul meu nu funcționează!”

Radu s-a ridicat.

„Ce naiba se întâmplă aici?!

Chiar atunci, telefonul meu a vibrat.

Un mesaj de la Adrian.

„Protocolul 7 complet activat.”

M-am uitat la ei.

Calmează-te.

„Ce-ai făcut?!” a strigat Radu.

„Nimic special”, am spus eu calm.

Doina s-a uitat la mine ca și cum m-ar fi văzut pentru prima dată.

„Tu… ai ceva de-a face cu asta?”

Am tras adânc aer în piept.

„Compania la care lucrezi… «Marinescu Invest».”

Radu a dat din cap.

„Da, și?”

„Sunt acționarul majoritar.”

În cameră s-a făcut tăcere.

Bianca a râs nervoasă.

„E un fel de glumă.”

Mi-am întins telefonul spre ei.

Pe ecran era afișat site-ul oficial al companiei.

Secțiunea acționari.

Nume.

Elena Popescu – 72%

Radu arăta de parcă i s-ar fi prăbușit pământul de sub picioare.

„Nu… e imposibil…”

„E posibil.”

Doina a început să tremure.

„Elena… draga mea… se pare că a fost o neînțelegere.”

Am zâmbit ușor.

„Protocolul 7 înseamnă un audit complet, blocarea bonusurilor, suspendarea funcțiilor de conducere și examinarea tuturor contractelor semnate de familia Marinescu.”

Radu părea să nu aibă suflu.

„Elena… te rog…”

„Știi ce e ironic la asta?” am spus calm.

M-am uitat la găleata de lângă masă.

„Dacă nu mi-ai fi turnat apa aia în cap… probabil că nu aș fi declanșat niciodată protocolul.”

Doina s-a apropiat.

„Te rog… copilă… suntem o familie…”

M-am uitat în ochii ei.

„Familia nu-și umilește membrii.”

Radu s-a prăbușit în scaun.

„Am pierdut totul…”

„Nu”, am spus calm.

M-am ridicat încet.

„Ți-ai pierdut doar privilegiile.”

Mi-am luat geanta.

„Îți poți păstra locurile de muncă… dacă treci de audit.”

M-am oprit în prag.

„Dar de acum înainte, vei lucra pentru mine.”

Am ieșit în noaptea geroasă.

Aerul rece mi-a atins fața transpirată.

Mi-am pus mâna pe stomac.

Bebelușul s-a mișcat ușor.

Pentru prima dată după luni de zile… am zâmbit.

Pentru că uneori cea mai mare răzbunare nu este să distrugi pe cineva.

Ci să le arăți cine ai fost cu adevărat de la bun început.