Vasile a clipit de câteva ori.

Nu reușea să înțeleagă de ce Cătălina era atât de calmă.

— Chiar vrei să plec fără scandal?

— Tu ce ai prefera? Să plâng? Să te implor să rămâi?

— Nu… dar…

— Atunci nu văd problema.

Ea s-a ridicat de la masă și a început să strângă farfuriile.

Gesturile îi erau atât de firești, încât Vasile simțea cum îl cuprinde neliniștea.

— Loredana mi-a spus că apartamentul trebuie vândut cât mai repede, continuă Cătălina. Ați făcut deja planuri pentru banii mei?

— Banii noștri, o corectă el.

Ea a zâmbit.

— Aici greșești.

Vasile s-a încruntat.

— Ce vrei să spui?

Cătălina a șters masa cu un prosop, apoi a mers în dormitor.

S-a întors după câteva clipe cu un dosar albastru.

L-a așezat în fața lui.

— Citește.

El a deschis prima pagină.

Era contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului.

— Și?

— Uită-te cine este proprietarul.

Ochii lui au coborât spre rubrica destinată titularului.

Numele era unul singur.

Cătălina Ionescu.

— Cum adică?

— Exact cum scrie.

— Dar apartamentul l-am cumpărat după căsătorie!

— Nu.

Ea a scos o altă hârtie.

— L-am cumpărat cu trei luni înainte de nuntă, folosind banii obținuți din vânzarea apartamentului bunicii mele.

Vasile a început să răsfoiască documentele.

Extras de carte funciară.

Contract de credit achitat integral înainte de căsătorie.

Declarații notariale.

Totul era perfect în regulă.

— Nu… asta nu…

— Ba da.

Ea și-a încrucișat brațele.

— În toți anii aceștia ai fost atât de convins că totul îți aparține, încât nici măcar n-ai verificat actele.

Vasile s-a ridicat brusc.

— O să contest!

— Ai tot dreptul.

— Avocatul meu…

— Va primi aceleași documente.

Liniștea din bucătărie devenise apăsătoare.

— Și eu unde să mă duc?

Cătălina îl privi pentru prima dată cu un strop de tristețe.

— La femeia pentru care erai gata să-ți distrugi familia.

El nu răspunse.

Nu mai avea nimic de spus.

A doua zi și-a strâns hainele în două valize.

Când a ieșit pe ușă, s-a întors pentru o clipă.

— Chiar nu mai există nicio șansă?

Cătălina a răspuns calm:

— Ai avut doi ani să alegi. Ai ales deja.

Ușa s-a închis încet.

Pentru prima dată după foarte mult timp, în apartament s-a făcut liniște.

Cătălina s-a așezat pe canapea și a privit în jur.

Nu simțea bucurie.

Nici răzbunare.

Doar o liniște pe care o uitase de ani întregi.

În săptămânile care au urmat, și-a redecorat casa, și-a reluat pasiunile și a început să petreacă mai mult timp cu oamenii care o apreciau cu adevărat.

Uneori, cea mai grea decizie nu este să pleci.

Ci să înțelegi că persoana care trebuia să lupte pentru tine a renunțat cu mult înainte să-ți spună adevărul.