Casa asta nu mai e a ta. Tu ești plecată de zece ani. Am mutat lucrurile tale din dormitor în debara, că vine Ioana cu prietenul ei să stea aici. De Crăciun să nu mai vii să faci scandal, că oricum nu mai ai unde dormi.”

Am rămas cu telefonul în mână. Nu mai auzeam nimic. Doar vocea lui Marian repeta în cap: „Nu mai ai unde dormi.”

„Marian, ce spui acolo?” am îngăimat.

„Ce auzi. Ai vrut reguli? Astea sunt regulile. Noi ne descurcăm aici cum putem, tu stai acolo. Ioana are nevoie de cameră. Prietenul ei e băiat serios. Nu stăm cu valiza ta în mijlocul casei.”

Ioana a intrat în cadru pe video. Rânjea.

„Mamă, oricum tu vii două săptămâni pe an. Ce-ți trebuie dormitor?”

Atunci am înțeles. Nu era o ceartă. Era un plan. Cât eu plătisem tot, camera mea exista. În secunda în care am zis nu, camera mea dispăruse.

Andreea tăcea. Se uita în jos.

„Andreea, tu ce zici?” am întrebat-o.

A ridicat din umeri. „Mamă, poate așa e mai bine. Să nu ne mai certăm de bani.”

Motivul lui Marian nu era supărarea. Era frica. Dacă eu nu mai trimiteam tot, trebuia să se angajeze. Să piardă confortul. Și ca să nu piardă confortul, trebuia să mă facă pe mine să par vinovată. Să întoarcă fetele împotriva mea. Să-mi arate că dacă nu plătesc, nu mai am casă.

A doua zi dimineață m-a sunat Ioana. Nu ca să-și ceară scuze.

„Mamă, Marian zice că dacă nu trimiți ca înainte, vinde mașina. Și mașina e pe numele tău, nu? Să știi că avem nevoie de bani de chirie pentru prietenul meu.”

Mașina pe care o cumpărasem eu, second-hand, din banii strânși în Italia, ca să aibă fetele cu ce merge la facultate.

Nu am mai plâns. Ceva s-a rupt în mine de tot.

Nu am sunat pe nimeni. Nu am căutat avocat. Nu am scos niciun plic.

M-am dus la banca din Valencia și am oprit toate transferurile automate. Am anulat cardul pe care îl avea Marian. Am sunat-o pe vecina mea de la Pitești, singura care mai avea cheie de rezervă de la apartament, și i-am zis să nu mai dea cheia nimănui.

Apoi am cumpărat bilet. Nu de Crăciun. Atunci. Cu 48 de ore.

Când am intrat în apartament, dormitorul meu era gol. Hainele mele erau înghesuite în saci menajeri în debara. Pe patul meu dormeau doi străini. Ioana și prietenul ei.

Marian stătea în bucătărie, cu cafeaua în față.

„Ce cauți aici?” m-a întrebat.

„Sunt acasă la mine”, i-am zis. „Apartamentul e luat pe creditul pe care îl plătesc eu de zece ani. Mașina e pe numele meu. Facturile sunt pe numele meu.”

A început să țipe că eu am abandonat familia, că sunt egoistă, că le fac de râs în fața blocului.

Nu m-am certat. Am luat sacii din debara, i-am pus în mijlocul sufrageriei și am zis tare, să audă și Ioana:

„De azi, fiecare plătește ce consumă. Ioana, dacă vrei să stai aici cu prietenul tău, plătești chirie. 800 de lei camera. Marian, tu plătești întreținerea și curentul. Eu nu mai plătesc nimic aici. Banii mei rămân la mine. Vreți să vindeți mașina? Vindeți-o. Dar actele sunt la mine. Și fără semnătura mea nu vindeți nimic.”

Ioana a început să țipe că o dau afară din casa ei. Marian a amenințat că divorțează și mă lasă pe drumuri.

I-am privit.

„Divorțează. Apartamentul e jumătate al meu, muncit în străinătate. Îl scoatem la vânzare și împărțim banii. Tu rămâi cu jumătate și cu chiria Ioanei.”

S-a făcut liniște.

Pentru prima dată în zece ani, nu eu eram cea care cerea voie să existe în propria casă.

Am dormit în noaptea aia pe canapeaua din sufragerie, între sacii mei. A doua zi mi-am luat hainele și m-am mutat cu chirie într-o garsonieră lângă Gara de Sud. Mică, curată, doar a mea.

Andreea a venit după două zile. Singură. S-a așezat pe marginea patului și a spus încet:

„Iartă-mă, mamă. Mi-a fost mai ușor să fiu supărată pe tine decât pe tata.”

Ioana nu mi-a mai vorbit trei luni. Marian a trebuit să se angajeze paznic la un depozit. Pentru prima dată.

Nu e un final fericit. Nu ne-am împăcat toți. Familia aia obosită s-a rupt. Dar casa nu mai e pensiune gratuită pentru oameni care mă întreabă „atât?” când le dau 700 de euro.

Încă lucrez în Spania. Trimit bani doar pentru Andreea, la facultate, direct în contul ei. Restul îi pun deoparte.

Și dorm din nou toată noaptea.