Pedeapsă de 15 ani pentru unul dintre ucigașii lui Mario Berinde. Sentința nu este definitivă

Tribunalul Timiș a pronunțat vineri, prima sentință în dosarul crimei care a șocat comunitatea din Cenei.

Un adolescent de 15 ani, acuzat că i-a luat viața lui Mario Berinde, a fost condamnat la internare într-un centru de detenție pentru minori pentru o perioadă de 15 ani. Instanța a stabilit, de asemenea, ca adolescentul și părinții acestuia să achite familiei victimei daune morale în valoare de peste un milion de euro, potrivit informațiilor din dosar.

Avocatul Adrian Cuculis, care reprezintă familia victimei, a declarat după pronunțarea sentinței că decizia vizează faptele celor trei minori și că, în total, instanța a stabilit plata unor despăgubiri morale de peste 700.000 de euro, potrivit declarației sale.

„15 ani de închisoare pentru unul dintre minorii ce l-au omorât si incendiat pe Mario Berinde din Cenei.

Un altul a primit supraveghere zilnica vreme de 6 luni de zile iar al treilea a scăpat fără sa fie tras la răspundere penala fiindcă are sub 14 ani. De asemenea instanta i-a obligat pe toti la plata de peste 700000 de euro cu titlu de daune morale. Decizia este data pe fond si soluționează faptele celor 3 minori care aproape au dus la modificarea legii si scăderea vârstei răspunderii penale la sub 14 ani”, a declarat avocatul Adrian Cuculis, conform Observator.

Hotărârea Tribunalului Timiș nu este definitivă și poate fi atacată.

Cum s-a petrecut tragedia din Cenei Mario Berinde, un adolescent din Cenei, ar fi fost ucis de doi dintre prietenii săi, anchetatorii susținând că motivul ar fi fost legat de situația materială a copilului. După atac, agresorii i-ar fi furat trotineta și ATV-ul.

Potrivit anchetei, atacul ar fi fost pus la cale dinainte. Copilul ar fi fost lovit mai întâi cu un topor de un băiat de 13 ani, iar apoi cu un cuțit de un adolescent de 15 ani. În urma loviturilor, Mario s-a stins.

După crimă, trupul copilului ar fi fost transportat cu o roabă, pe o distanță de câteva zeci de metri, de la marginea străzii până pe un teren agricol. Acolo, minorii ar fi săpat o groapă în care au îngropat trupul, pe care ulterior l-ar fi incendiat.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…