Ana Maria și Alexandru sunt căutați de polițiști după ce au…

Polițiștii din Constanța desfășoară verificări pentru găsirea a doi adolescenți care au plecat dintr-un centru de plasament și nu s-au mai întors până în prezent.

Este vorba despre Ibram Alexandru Abdula, în vârstă de 14 ani, și Ana Maria Ambroze, de 15 ani. Dispariția celor doi a fost semnalată în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 00:30, când polițiștii din cadrul Secției 2 au fost anunțați despre plecarea acestora din centrul aflat în municipiul Constanța, notează News.ro.

Poliția a cerut sprijinul populației Potrivit informațiilor transmise de autorități, adolescentul are o înălțime de aproximativ 1,57 metri și cântărește 52 de kilograme. Are ochii căprui și părul închis la culoare.

Adolescenta are, de asemenea, 1,57 metri înălțime, cântărește aproximativ 61 de kilograme, are ochii căprui și părul șaten.

Polițiștii continuă căutările pentru localizarea celor doi și le solicită sprijinul persoanelor care ar putea avea informații relevante.

Oricine îi vede sau deține date care pot contribui la găsirea lor este rugat să contacteze de urgență autoritățile, apelând numărul 112.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…