Irina Moldovan a mers cu fetițele la mormântul lui Gheorghe: „Le-am explicat ce s-a întâmplat, am plâns împreună.”

Irina și membrii familiei sale au fost criticați pentru decizia lui Gheroghe de a-și lua viața.

Irina Moldovan, soția lui Gheorghe Moldovan, a decis să își spună partea sa de poveste, după ce bărbatul a lăsat mai multe filmulețe în care o învinovățea pentru moartea lui.

De mai mult timp, ce doi erau separați, iar Irina și cele trei fetițe locuiau la părinții ei, în timp ce Gheorghe venea din când în când în vizită. Ultima vizită, care a fost și filmată, a avut loc pe data de 28 septembrie, atunci când Gheorghe a venit cu două buchete de flori, apoi s-a împușcat în fața fetițelor.

Irina Moldovan a recunoscut în cadrul podcastului la care a mers că până în ultimul moment s-a gândit să meargă împreună cu cele trei fetițe la înmormântare, însă familia ei a fost cea care a sfătuit-o să nu facă acest lucru, pentru binele și siguranța lor.

Irina Moldovan a rămas extrem de afectată după ce și-a văzut soțul în timp ce își ia viața

După ce Gheorghe s-a sinucis, multe persoane în mediul online au început să o învinovățească pentru acest gest, așa că Irina a decis să stea acasă cu cele trei fetițe și ulterior să meargă la mormântul lui.

„Dar în schimb am fost cu fetițele a doua zi, am fost la mormântul lui, am vorbit cu ele, le-am explicat ce s-a întâmplat, am plâns împreună, ele au înțeles ce s-a întâmplat și cred că acolo a fost momentul în care fetițele cu adevărat și-au luat rămas-bun de la tăticul lor. După șocul pe care l-am primit, m-am închis foarte tare în mine, mi s-au blocat foarte tare emoțiile și sentimentele, am plâns foarte mult în zilele înainte de înmormântare, dar în acest moment mă simt foarte blocată. Undeva acolo sunt blocată și încă mă lupt cu faptul că să accept realitatea care este și acum eu nu mai pot pe el să-l întorc înapoi, însă unicul lucru pe care pot să-l fac este să spun partea mea”

DISCLAIMER!! Acest site este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.

Related Posts

Ce se schimbă în corpul tău dacă pui mămăliga în locul pâinii: 8 efecte care te vor surprinde

Mămăliga face parte din masa românească de generații. Se face din făină de porumb și se mănâncă la fel de bine caldă, cât și rece, de la…

Piftie de porc după rețeta

Piftia de porc este unul dintre preparatele tradiționale care apar frecvent pe mesele de iarnă și de sărbători. Unul dintre lucrurile asupra cărora insistă este spumarea foarte…

Sarmale cu varza tare chiar și după ore de fiert? Ce trebuie să faci înainte să le pui în oală

Ai lăsat oala pe foc ore întregi, iar varza tot tare a rămas, iar umplutura nu s-a înmuiat? E o supărare mare, mai ales când gătești pentru…

Adeverința Care Poate Influența Pensia în 2027. Mulți Pensionari Nu Au Depus Încă Documentul

Pensionarii care au desfășurat activitate profesională înainte de 1 aprilie 2001 și au beneficiat, pe lângă salariul de bază, de diverse venituri pentru care s-au plătit contribuții…

Detalii Ș0C în cazul Pomohaci: „Îi pupa pe… Vezi mai mult

Apariții recente în cazul penal al fostului preot Cristian Pomohaci, care se confruntă cu acuzații extrem de grave. Conform documentului întocmit de procurori, anchetatorii susțin că au…

Continuarea aici

În scrisoare, Iulian îmi spunea că el și mama mea se cunoscuseră cu aproape treizeci de ani înainte. Avuseseră o relație scurtă, dar foarte intensă, iar când…