De ce a fost EXMATRICULAT Aris Eram de la Liceul Francez. Ce a fost prins făcând în toaleta școlii concurentul America Express de la Antena 1

Alexia și Aris Eram sunt unii dintre cei mai apreciați concurenți de la America Express. Deși au fost ținuți departe de lumina reflectoarelor de părinții lor, cei doi au ajuns acum să fie foarte apreciați de public. 

Invitați în podcastul Giuliei Anghelescu, Aris și Alexia Eram au făcut mai multe destăinuiri despre copilăria și adolescența lor.

Copiii Andreei Esca au studiat la Liceul Francez Anna de Noailles, pe care l-au descris drept „foarte strict”.

„Dacă aveam trei absențe sau întârzieri nemotivate aveam detenție sâmbăta. Am ajuns o dată, dar nu pentru întârziere, alte lucruri. Ne dădeau teme, lucruri de făcut care aveau legătură cu greșeala pe care ai făcut-o, ca să o înțelegi”, a spus Alexia Eram, în podcastul „Badassmom”, conform unica.ro.

La rândul lui, Aris a povestit cum a ajuns să fie exmatriculat.

De ce a fost exmatriculat Aris Eram de la Liceul Francez.

Aris Eram a povestit cum a ajuns să fie exmatriculat din liceu timp de o săptămână.

„Mai rău decât detenția este să fii exmatriculat. Am fost exmatriculat o săptămână. Mi se pare o prostie pentru că nu faci nimic. Nu-ți dau nicio temă, nu faci nimic. Mie nu mi-au dat nimic. Eu eram foarte fericit”, a povestit Aris Eram.

„E amuzant. O povestesc, e tare. Aveam un spray cu piper, nu mai știu de ce l-am cumpărat. Cum nu-l foloseam, i-am zis unui prieten să mergem în baia școlii să-l încerce el. Am mers cu câțiva prieteni, haha, prietenul dă cu spray puțin. Ieșim tușind puțin, ne ducem la oră”, a zis el, conform Libertatea.

Apoi, a continuat: „Mergem la oră și prietenul meu se duce la baie. Se întoarce stresat. A văzut profesori de fizică și științe care intrau cu mască de gaze. (…) Eram super-stresat. Am dat două sprayuri, dar era foarte puternic. A intrat diriginta în clasa noastră, ne-a scos de acolo, zici că eram la poliție, ne-au luat separat să ne întrebe. Ziua următoare s-au închis toate băile, pentru că a intrat în aerisire, și am fost exmatriculat o săptămână”.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…