A ieșit rapid din anexa cuprinsă de flăcări. În brațe îl avea pe Ciprian,

”A ieșit rapid din anexa cuprinsă de flăcări. În brațe îl avea pe Ciprian, un tânăr în vârstă de numai 15 ani. Fumul îi intrase în ochi și în plămâni și cu greu mai putea respira, însă pe față i se citea bucuria.
ÎL SALVASE!
El este Adrian, polițist la Compartimentul Rutier din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc.
El este cel care care a intervenit pentru salvarea unui tânăr dintr-un incendiu izbucnit la anexele unei case din comuna Vatra Moldoviței, județul Suceava.
A fost printre primii sosiți la fața locului.

– E cineva înăuntru? Ați anunțat pompierii?
– Înăuntru e Ciprian! A intrat acum ceva timp să-și caute cățelușa. Dar Lucy e aici. Copilul crede că e înăuntru. Pompierii sunt pe drum.
Deși nu avea îmbrăcăminte care să-i ofere protecție, Adrian nu a mai stat pe gânduri.
-Intru după el!
A înaintat prin fumul dens și a început să-l caute pe Ciprian.
A zărit o siluetă care înainta încet prin fum, ca și cum ar fi căutat ceva. L-a luat rapid de braț și l-a tras spre el.
– Hai afară acum!
– Nu ies fără Lucy!
– Lucy e afară!
– Sigur? Și iepurașii?

Deja fumul era foarte gros și flăcările se extindeau spre singura ieșire.
Adrian și-a dat seama că nu mai era timp de dialog. L-a luat pe tânăr în brațe și a înaintat prin fum.
Așa au ieșit din dependința care era cuprinsă în totalitate de incendiu.
Pe copil l-a dus la echipajul SMURD care tocmai sosise.

Nu a durat mai mult de un minut până când a sosit și mama lui Ciprian. Lângă ea era și Lucy.
Ochii lui Ciprian se umpluseră de lacrimi. Cățelușa lui trăia.
Mama copilului s-a apropiat de Adrian.

-Mulțumesc frumos! Mi-ați salvat băiatul. Mulțumesc frumos!
-Mama, dar iepurașii? a întrebat Ciprian.
-Copile, cumva o să rezolvăm și acest lucru, i-a spus Adrian.
Chiar în acea zi, acesta a mers la un localnic, despre care auzise că are o crescătorie de iepuri.
-Să trăiești, nea’ Mihai! Oare mă poți ajuta? Vreau să alin durerea unui copil.
-Sigur, tată! Spune-mi!
-Vreau să cumpăr 6 iepurași.
-Uite aici. Îi alegi tu pe cei care-ți plac cel mai mult.
-Mulțumesc, nea’ Mihai!

A luat iepurașii și a plecat spre casa lui Ciprian. A sunat la poartă și când a deschis-o, Ciprian era în pragul ușii cu ochii plini de lacrimi și cu un zâmbet larg pe chip.
Era fericit, iar pentru Adrian doar acest lucru a contat: să-l vadă zâmbind.
El este agent șef-adjunct Adrian Bostiog, un OM cu suflet MARE!
Pe acest om o să-l vedeți tot timpul în mijlocul evenimentelor, ajutându-și semenii.
Asta îi e menirea!
Jos pălăria în fața ta, OMULE!”

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…