Cuvintele s-au adunat tare greu pentru inceputul acestui articol. Pentru ca sunt cu adevarat impresionata. Si nu doar de imaginile de tipul before&after care, trebuie sa recunoastem, spun mai mult decat o mie de cuvinte. Impresionant este insa si ceea ce sta in spatele imaginilor:

faptul ca cineva in loc sa demoleze si sa construiasca ceva complet nou sau sa vanda aceasta proprietate a ales sa ii descopere frumusetea ascunsa, sa dea la o parte valul timpului si sa puna mana (chiar la propriu, pe alocuri) sa reconstruiasca aceasta casa pastrand forma ei si folosind pe cat posibil materialele originale.

Ciprian Obancea a mostenit proprietatea in 2002 iar timp de 7 ani s-a gandit ce sa faca cu acea casa pe care o vedeti voi in poza si cu terenul de 7000 de mp.

Dupa acesti 7 ani, a decis. Casa darapanata a fost demolata dar cea noua a fost construita pe vechile dimensiuni integrandu-se acolo unde s-a putut materialele originale. Fundatia este din piatra iar peretii sunt construiti din lemn si tencuiti. Mobilierul este realizat chiar de Ciprian si pictat de o doamna din zona. Corpurile de iluminat si suporturile din lemn din bai sunt facute tot de Ciprian iar usile, ferestrele si scara de tatal sau. Rezultatul? O pensiune mica dar cuceritoare. E minunat, nu-i asa?

Casuta bunicii este o pensiune speciala. A cistigat in 2011 Marele premiu ANTREC pentru categoria Traditielocala, dar farmecul ei nu-i dat de aceasta incoronare ci de pridvorul si ferestrele mici, de incaperile cu atosfera intima, de mobilierul pictat din interiorul ei, de acoperisul din sita si de privelistea incantatoare. Pe site-ul pensiunii gasiti si mai multe poze convingatoare, de vreti sa vedeti.

Exista nesansa ca aceasta casuta sa fie cumparata, impreuna cu terenul pe care se afla, de catre cineva care sa nu-i fi apreciat valoarea si frumusetea ascunsa si sa o fi facut una cu pamantul ridicand pe locul ei un mastodont hotelier, panoramic ce-i drept. N-am nimic cu mastodontii, le admit untilitatea si cunosc ratiunile pentru care sunt creati, dar, spune-ti si voi: nu e mai cuceritoare aceasta micuta casa cu doar doua dormitoare?

Nu este ea desfatare pentru privirile noastre si mangiiere pentru suflet? Nu avem oare nevoie uneori si de intimitate, de armonie, de alinarea pe care ne-o ofera aspectul acesta rustic care ne aminteste de batranii nostri? Bine ca exista si hoteluri mari care pot gazdui sute de oameni, dar, Doamne, bine ca mai gasim inca si asa mici bijuterii!