A murit actorul la vârsta de 67 de ani

Comunitatea teatrală din România este în doliu după vestea căzută ca un trăznet că actorul Petrișor Stan s-a stins din viață la vârsta de 67 de ani, lăsând în urma sa o moștenire artistică de neuitat.

Anunțul decesului său a fost făcut pe rețelele de socializare de colegii de breaslă. Actorul a murit pe patul Spitalului Pantelimon din București, unde a fost internat inițial din cauza unei răceli.

Vestea tristă a fost confirmată de reprezentanții Teatrului „Alexandru Davila” din Pitești. Decesul său a fost constatat de medici în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 2:00.

„Petrișor Stan, actor pentru eternitate. De astăzi, familia Teatrului ‘Alexandru Davila’ din Pitești este mai săracă. Unul dintre actorii care s-au identificat cu activitatea ultimelor patru decenii, Petrișor Stan, a plecat să joace pe altă scenă”, au transmis reprezentanții teatrului.

Născut pe 11 martie 1957, Petrișor Stan a absolvit Universitatea de Artă din Târgu Mureș în 1983. A fost repartizat inițial la teatrul din Botoșani, iar din 1988 a activat la teatrul din Pitești, de unde s-a și pensionat

De-a lungul carierei, publicul l-a putut admira în spectacole memorabile precum „D’ale carnavalului”, „Romanțioșii”, „Antigona” și „Bădăranii”. În unele dintre aceste producții a jucat alături de partenera sa de viață, Doina Aida Stan.

În urma anunțului tragic, mulți colegi de breaslă au transmis mesaje de condoleanțe pe rețelele de socializare. Tudorel Filimon, cunoscut pentru rolul său din serialul „La Bloc”, a împărtășit amintiri despre Stan:

„L-am îndrumat să dea la facultatea de teatru, la Târgu Mureș, unde a și absolvit la clasa domnului Codrescu. A fost repartizat la Botoșani și apoi a mers la Pitești, unde îi plăcea extraordinar”.

De asemenea, regizorul Matei Varodi a scris: „A fost un actor de neimaginat, un profesionist dedicat teatrului, iubea scena, iar ca prieten, un om de aleasă ținută morală”, potrivit Fanatik.

Related Posts

Am trăit 22 de ani pe meleaguri străine

– Cum ai îndrăznit să ne faci asta?! – a izbucnit Andrei, cu pumnii strânși. – Să vii cu un străin și să ne lași baltă de…

M-a dat afară din casă pentru că fiica ei „nu mă plăcea”

Andrei s-a întors într-o seară de vineri, obosit, cu geanta de voiaj în mână și zâmbetul acela care mereu mă făcea să mă simt acasă. Când m-a…

Brânza De Oaie. Adevărul Șocant Despre Această Brânză Extrem De Populară.

Brânza de oaie. Vorbim despre unul dintre cele mai populare produse de pe piață. Mare atenție, însă, de unde cumpărați brânza de oaie. Specialiștii trag un semnal…

La 54 de ani m-am mutat cu un bărbat pe care îl cunoșteam doar de câteva luni

Nu mi-am dat seama când liniștea s-a transformat în tensiune. Nu a fost o explozie, ci o strângere lentă, ca o curea trasă din ce în ce…

Un polițist lacom i-a cerut mită unui preot liniștit

Din SUV au coborât patru bărbați îmbrăcați civil. Nu alergau. Nu strigau. Se mișcau calm, cu siguranța unor oameni obișnuiți să acționeze fără ezitare. Advertisements Primul s-a…

Când pleacă bărbatul tău să nu te atingi de zăpada din curte.

Am rămas nemișcată, cu cana de ceai tremurându-mi în mână. Pașii nu erau vechi. Marginile lor erau clare, proaspete, ca și cum cineva trecuse pe acolo cu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *