“A plecat să slujească în Ceruri”. Preot român, tată a 4 copii, mort în Italia după ce a fost lovit de o mașină. Părintele lasă în urmă patru copii și o soție îndurerată

Părintele Horia era căsătorit și avea patru copii. Moartea tragică a preotului a adus suferință în familie. Soția sa, văduvă, va fi de acum și mamă și tată pentru Matei, Ecaterina, Victor și Giovanni.

Accidentul care i-a adus sfârșitul preotului Horia a avut loc pe 11 octombrie, în Montefiascone, în provincia Viterbo din regiunea Lazio. Preotul Horia a fost lovit în plin de o mașină condusă de o femeie. În urma impactului, preotul a fost izbit de două mașini și s-a ales cu răni grave. Transportat de urgență la spitalul „Santa Rosa” din Viterbo, ulterior la spitalul Gemelli din Roma, preotul Horia s-a luptat trei zile pentru a supraviețui.

Din păcate, pe 14 octombrie, chiar de Sfânta Parashceva, preotul Horia a murit, potrivit rotalianul.ro.

Părintele Horia, în vârstă de 49 de ani, era originar din Pitești. Acesta slujea din 2017 în Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae”, situată în cartierul Monte Sacro din Roma, unde era cunoscut și apreciat de întreaga comunitate ca fiind „un om al păcii, al credinței și al bunătății”.

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei a transmis un mesaj emoționant în amintirea preotului Horia.

„Am aflat, cu întristare, despre mutarea la cele veșnice, în urma unui grav accident de circulație, a fratelui nostru împreună-slujitor, preotul Horia Grădinaru, care păstorea Parohia «Sfântul Ierarh Nicolae» din Roma – Monte Sacro. Părintele Horia va rămâne în amintirea noastră ca un model de slujire, generozitate și dragoste creștină (…). Mutarea sa neașteptată la Domnul lasă în urmă o profundă durere, dar și o pildă de credință, slujire și dragoste creștină care va rămâne vie în inimile celor care l-au cunoscut”, a transmis Episcopia Ortodoxă Română a Italiei.

O altă parohie din Italia a scris câteva cuvinte emoționante în memoria preotului, a cărui moarte lasă în urmă un gol adânc și multă suferință.

„Cu adâncă durere în suflet am aflat vestea trecerii la cele veșnice a Părintelui Horia Grădinaru, vrednic slujitor al lui Hristos și păstor al Parohiei „Sfântul Nicolae” – Roma.

În aceste momente de tristețe, ne unim în rugăciune cu familia îndurerată și cu credincioșii parohiei pe care Părintele a slujit-o cu dragoste, dăruire și jertfelnicie.

Plecarea sa dintre noi lasă un gol adânc, dar și o mărturie vie a credinței lucrătoare prin iubire.

Rugăm pe Bunul Dumnezeu, Cel ce este Viața și Învierea, să-i așeze sufletul în ceata drepților, acolo unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.

Veșnică să-i fie pomenirea din neam în neam! † Întru nădejdea Învierii”, a transmis Preotul Ioan Nechita de la Parohia „Sf. Mc. Gheorghe” din Vetralla, provincia Viterbo din Lazio.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…