Acasă La Femeia Care Are 20 De Copii! „Am Primit Cel Mai Frumos Dar De La Dumnezeu: 10 Fete Și 10 Băieți”

Georgiana are 42 de ani, e măritată de la 17 și a făcut 20 de copii în 24 de ani.

E ușor să-i rezumi matematic viața, mai greu e să înțelegi de unde își trage puterea să îngrijească atât de multe suflete. “Nu e dificil.

Mai greu mi-e fără ei”, spune femeia, senină, ca și cum a crește 20 de copii ar fi la fel de simplu ca a-nvârti roata fântânii.

“Pe mine mă cheamă Matei și am trei ani”, spune un băiețel cu părul auriu, din vârful patului, ridicând trei degete. E tot mânjit de ciocolată, dar rânjește vesel la străinii care i-au trecut pragul. Mama lui îl trimite după șervețele în cealaltă cameră. “Ia uite, ești murdar, fugi să te ștergi!”

În casa Georgianei Văcaru din comuna Stoenești, județul Argeș, nu este niciodată liniște. Tot timpul se aud glasuri de copii. Sunt 15 la număr acum, ceilalți cinci sunt la casele lor. În total, 20 de copii au soții Văcaru, iar asta i-a adus Georgianei, în sat și prin presă, titulatura de “mamă-eroină”.

“Am auzit că așa mi se spune, dar nu mă simt așa. Sunt doar o mamă care își iubește copiii, nu e nimic neobișnuit.”

Prima naștere, la 19 ani. De atunci, copiii nu s-au mai oprit

Georgiana și Iosif sunt împreună de aproape 26 de ani. Când s-au cunoscut, ea avea 17 ani, iar el, 23. S-au întâlnit la biserica penticostală. Georgiana era de religie ortodoxă, dar prietenele au convins-o să meargă cu ele la întâlnirile de duminică ale penticostalilor, ca să vadă cum e în altă biserică.

“Erau mulți tineri și stăteam cu toții împreună. Așa ne-am cunoscut. Ne-am căsătorit în același an”, își amintește Georgiana.

Diferența de religii nu a fost o problemă pentru familiile lor. Un impediment a fost, însă, vârsta Georgianei: părinții ei nu au fost de la început de acord să o lase să se mărite așa tânără. Au trecut peste asta abia când au văzut că Iosif este un om serios și muncitor. Nu bea, nu fumează și muncește mult pentru familie, îl laudă soția lui.

Primul copil, Mihai, a venit doi ani mai târziu. De atunci, Georgiana a rămas însărcinată aproape în fiecare an.

“Nu a fost nimic plănuit, dar cred că am primit cel mai frumos dar de la Dumnezeu: 10 fete și 10 băieți.”

Sunt mulți, dar Georgiana nu le încurcă niciodată numele sau datele de naștere. Nu are cum, e instinctul matern, spune ea.

Mezina, Sofia, are doar câteva zile

Cel mai recent membru al familiei este Sofia. Abia adusă pe lume de câteva zile, Sofia Natașa doarme înfășurată într-o pătură roșie, în brațele mamei sale. Abia i se vede fața cu puținul păr șaten lipit de frunte.

Femeia a născut de două ori prin cezariană. O dată acum, cu Sofia, și o dată în urmă cu doi ani, când i-a avut pe gemenii Filip și Tania.

Rând pe rând, cinci dintre copiii familiei Văcaru se întorc de la școală. Doi sunt în clasa I, alți doi în clasa a V-a, iar altul este în clasa a III-a.

“Pe unii i-am dat un an-doi mai târziu la școală, i-am mai ținut acasă ca să fie împreună, câte doi”, spune mama lor.

Matei se agață de gâtul unuia dintre frați, Andrei, care are 9 ani. Băiatul cel mic începe să râdă și se lasă pe spate, trăgându-l după el pe Andrei, dar fratele mai mare se rușinează în fața aparatului foto.

Georgiana se declară mândră de familia ei. Copiii se înțeleg… ca frații, se joacă împreună, se ajută la teme, fac treabă și în casă, iar cei mai mari au grijă de cei mai mici.

“Cel mai greu mi-a fost să stau o lună departe de ei”

Emima, una dintre fetele mari, are 17 ani. E în clasa a XI-a la liceu. Numele ei are proveninență biblică: Jemima este cea mai mare dintre cele trei fiice ale profetului Iov, despre care se spunea că era foarte frumoasă.

“Îmi place numele meu pentru că e așa, neobișnuit, nu mai are nimeni numele ăsta”, mărturisește Emima.

Doar soțul lucrează, ține singur toată familia

Georgiana nu a avut niciodată un loc de muncă, dar nici nu ar fi vrut. Preferă să se ocupe de casă și de familia ei. Soțul, Iosif, este cel care muncește. Câteva luni pe an pleacă în străinătate, iar când e acasă, lucrează cu ziua prin sat. Georgiana păstrează casa curată și masa plină.

Gemenii Georgianei, mai mari cu doar o zi decât nepoțelul lor!

Gemenii s-au născut la o zi distanță de fiul fratelui lor cel mai mare, Mihai. Aveau, așadar, o zi când au devenit unchi și mătușă!

“Eu am născut prin cezariană miercuri, iar nora a născut joi. Am stat în același salon, chiar dacă, de obicei, nu stă cezariana la un loc cu nașterea naturală, dar medicii au făcut excepție, pentru că știau că suntem rude. Eu și nora ne înțelegem foarte bine, vorbesc cu ea cum vorbesc cu fiica mea, iar ăla micu abia așteaptă să-i vadă pe gemeni”, ne spune Georgiana.

Mărioara a lu Gigel, bunica, numără 43 de nepoți. “Nu mai trăiesc eu să-i prind pe următorii”

La o aruncătură de băț, peste drum, stă un alt frate al lui Iosif, iar lângă casa acestuia locuiește mama lor, soacra Georgianei. Femeia de 72 de ani se laudă cu 43 de nepoți și încă unul pe drum.

“Mă joc cu ei, îi mai și urechez, că de, ați văzut voi copil cuminte și babă frumoasă?!”, râde bătrâna

Related Posts

Pe mormântul soțului a găsit un plic. Haina din fotografia veche a făcut-o să înțeleagă totul

Poveste fictivă, creată pentru divertisment. Personajele și întâmplările sunt inventate, iar imaginea este o ilustrație realizată cu ajutorul inteligenței artificiale. Mariana găsise un plic sprijinit de vaza…

Frunze de varză pentru sarmale: cum le pregătești din timp pentru iarnă, în variantă mai sigură

Dacă toamna găsești verze mari, fragede și cu frunze frumoase, merită să le pregătești din timp pentru sarmale. Iarna îți va fi mult mai ușor: scoți frunzele…

Amestec de ghimbir cu lămâie și usturoi la borcan – Leac natural pentru curățarea arterelor și pentru a ne ptoreja de gripă sau răceală

Amestec de ghimbir cu lămâie și usturoi la borcan – Leac natural pentru curățarea arterelor și pentru a ne ptoreja de gripă sau răceală Rețeta dată este…

Așa scapi de burtă fără să ții dietă și fără să rămâi cu vergeturi pe corp: Trebuie să faci un singur lucru cu o ceapă roșie, în fiecare zi

Kilogramele in plus reprezinta o problema cu care nicio femeie nu isi doreste sa se confrunte. Daca totusi in acest moment nu arati tocmai cum ti-ai dori,…

Ce se schimbă în corpul tău dacă pui mămăliga în locul pâinii: 8 efecte care te vor surprinde

Mămăliga face parte din masa românească de generații. Se face din făină de porumb și se mănâncă la fel de bine caldă, cât și rece, de la…

Piftie de porc după rețeta

Piftia de porc este unul dintre preparatele tradiționale care apar frecvent pe mesele de iarnă și de sărbători. Unul dintre lucrurile asupra cărora insistă este spumarea foarte…