Actorul Nu A Mai Văzut-O De 10 Ani, Din Motive Religioase

Suri Cruise, fiica lui Tom Cruise și a lui Katie Holmes, a împlinit 16 ani și e superbă. Actorul nu a mai văzut-o de 10 ani, din motive religioase. Suri Cruise, rodul iubirii dintre actorii Tom Cruise și Katie Holmes, s-a transformat într-o adolescentă de o frumusețe răpitoare.

Fiica celor doi actori a crescut sub privirile curioase ale presei încă de la o vârstă fragedă, iar odată cu vârsta adolescenței, tânăra s-a regăsit din nou în vizorul ei.

Suri pare că a moștenit ce e mai frumos de la ambii părinți, însă asemănarea este mult mai izbitoare cu mama ei, Katie Holmes. Părul lung, brunet, pielea ca de porțelan și ochii albaștri sunt trăsăturil ale fetei care combină într-un mod armonios atuurile părinților ei.

Totuși, povestea ei ascunde și o mare dramă. De aproape 10 ani, fata nu și-a mai văzut tatăl, după ce acesta a refuzat orice contact, din motive religioase.
Tom Cruise este unul dintre numele cunoscute din rândul adepților bisericii Scientologice, o doctrină care vine cu reguli foarte stricte pentru adepții ei.
Una dintre ele îi obligă pe adepți să întrerupă contactul chiar și cu orice membru al familiei, dacă aceștia nu mai fac parte din biserica Scientologică și decid să părăsească această credință.

Suri Cruise, fiica lui Tom Cruise și a lui Katie Holmes, a împlinit 16 ani și e superbă
Odată cu separarea de Tom Cruise, Katie Holmes a decis să părăsească și comunitatea religioasă. Din acel moment, actorul nu și-a mai văzut fiica.

„Tom este un scientolog loial, iar când liderii bisericii i-au spus că nu o poate vedea pe Suri, acesta nu a contestat decizia. Tom este cel mai fervent scientolog de pe planetă, dar este strigător la cer că a fost forțat să rupă legăturile cu propriul său copil”, ar fi declarat un apropiat al vedetei de la Hollywood, potrivit publicaţiei Star.

Potrivit unor dezvăluiri făcute tot de apropiați, Tom Cruise a fost afectat de separarea de fiica lui, însă în același timp nu a dorit să-și încalce angajamentele față de cult.

„Tom s-a aflat sub o presiune uriaşă, care a avut legătură cu Suri şi Kate, deoarece Biserica Scientologică nu vrea ca el să se apropie de ele. Liderii bisericii nu suportă ideea că băiatul lor de aur nu îşi creşte copilul în interiorul cultului. Dacă ei o vor cataloga pe Suri ca pe o persoană represivă (termen scientologic folosit pentru a-i desemna pe inamicii cultului – n.red), deoarece aşa au procedat mereu cu dezertorii, atunci va fi foarte greu pentru Tom să aibă o relaţie normală cu fiica lui. E între ciocan şi nicovală“, dezvăluia sursa revistei „Star“.

Actorul de la Hollywood a avut la activ 3 căsnicii, din care au rezultat 3 copii.

Primul mariaj, cu Mimi Rogers, a durat doar 2 ani și s-au despărțit în 1990, iar după divorț Tom Cruise i-a plătit fostei soții suma de 12 milioane de dolari.

Cel mai lung mariaj al său a fost cel cu Nicole Kidman, de 10 ani, din care au rezultat doi copii: Conner, care are 18 ani, şi Bella, 20 ani.

La 5 ani de la separarea de Nicole Kidman, în 2006, Tom Cruise s-a căsătorit cu Katie Holmes, au întâmpinat venirea pe lume a fiicei lor, Suri, însă au divorțat după 6 ani de căsnicie.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…