Am fost gonit de pe plaja din Mamaia:

Vă prezentăm o antologie de bancuri despre litoral şi mare. Ne puteţi scrie la secţiunea de comentarii propriile bancuri de acest fel pe care le cunoaşteţi.

1. De ce vor blondele la mare?
Pentru că s-au săturat de mică.

2. Dragă, cum se numea hotelul unde am fost anul trecut în concediu
– Nu mai ţin minte, dar stai să mă uit pe prosoape.

3. Familia Popescu se afla în drum spre litoral în concediu. La un moment dat, doamna Popescu, mama, devine palidă:

– Vai de mine, zise ea, am uitat aragazul aprins. Să ne intoarcem până nu ia foc casa!
– Lasa mamă, zise fiul, n-ai grija că nu arde nimic. Eu am lăsat robinetul deschis la baie.
4. Un turist putin afumat se adresează recepţionerului hotelului:

– Vă rog să-mi daţi o cameră.
– Păi aveţi deja una.

– Eu am însă urgent nevoie de alta.

– Cum doriţi. Dar ce nu vă place la camera asta?
– Camera aceea arde.
5. Cum a fost pe litoral?
– Groaznic! A plouat permanent, zi şi noapte, două săptămâni!
– Dar văd că te-ai bronzat…
– Nu e bronz natural. E rugină!

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…