ANNA LESKO TUNĂ ȘI FULGERĂ DUPĂ CE LEO DE LA STREHAIA A ANUNȚAT CĂ AR FI ÎNTREȚINUT RELAȚII INTIME CU EA ȘI VERIȘOARA SA. AJUNG LA TRIBUNAL! “MINCIUNILE DEFĂIMĂTOARE ALE UNUI INTERLOP”

Anna Lesko a început demersurile pentru a-l da în judecată pe Leo de la Strehaia, după ce acesta a declarat în cadrul unui pod-cast că i-ar fi fost iubită, în urmă cu ani buni, și ar fi cheltuit cu ea nu mai puțin de jumătate de milion de euro. Artista a declarat în exclusivitate pentru CANCAN.RO că tot ce spune acesta e o bazaconie și o inepție, lucruri total neadevărat, pe care va trebui să le probeze în instanță.

Anna Lesko a fost tot timpul extrem de discretă cu viața sa personală și a ținut mult la imaginea sa. De ani buni, ea a evitat evenimentele mondene sau alte apariții sub lumina reflectoarelor, preferând să se ocupe de cariera și fiul său, fără a-i fi tulburată liniștea.\

Ce a spus Leo de la Strehaia

În prezent, artista „arde-n flăcări” după ce Leo de la Strehaia a apărut public și a povestit că ar fi avut o idilă cu aceasta, dar și cu verișoara ei, în urmă cu ceva ani, și ar fi cheltuit cu ea o sumă colosală.

„Cea mai scumpă gagică pe care am plătit-o, dar a fost și a mea câteva luni. I-am dat aproape 500.000, serios. Nu pot să zic numele ei că poate e femeie măritată acum (…) Problema a fost că eu, din cauză că i-am dat banii ăia mulți, am luat-o și pe vară-sa care stătea în casă cu ea și îmi spunea toate detaliile. o luasem omul meu. Am băgat în ea (verișoara, n.r.) câteva zeci de mii. Nu se mai pune”, a spus Leo de la Strehaia în podcastul Fiță cu Adiță.

„Tot ce spune e o bazaconie, tot ce vorbește e o inepție”

Din acest motiv, frumoasa basarabeancă a început demersurile pentru a-l da în judecată pe Leo de la Strehaia. În această situație, bărbatului nu-i va rămâne decât să probeze în instanță afirmațiile făcute. Artista a declarat în exclusivitate pentru CANCAN.RO că tot ce spune acesta e o bazaconie și o inepție și că nu are de ce să dea vreo dezmințire, pe marginea unor fapte ce nu au existat.

„Sunt cu avocații, am făcut ce pași trebuia. Nu vreau să mă încarc cu ce spune un interlop, care spune lucruri total neadevărate și defăimătoare, pe care va trebui să le probeze în instanță. Am aflat și eu acum. Mi-au zis avocații că are și un vlog. Nici nu am ce dezmințire să dau la așa ceva, pentru că nu a existat niciodată povestea. Tot ce spune e o bazaconie, tot ce vorbește e o inepție. Mai mult ca sigur ne vom vedea la proces”, a declarat Anna Lesko în exclusivitate pentru CANCAN.RO.

Related Posts

Când m-am întors dintr-o deplasare de serviciu, mi-am găsit fiica de 3 ani rasă în cap

Am derulat înregistrarea. Ora 14:52. Carina reapăru în sufragerie. Se uită spre bucătărie. Apoi spre hol. După ce se asigură că nu era nimeni acolo, se apropie de…

La doar câteva zile după nunta noastră, soțul meu a ridicat mâna să mă lovească și mi-a strigat

În spatele mamei se afla tata. Artur. Nu-l mai văzusem niciodată cu expresia aceea. Nu părea furios. Era mult mai rău. Era perfect calm. Lângă el se…

RĂSTURNARE DE SITUAȚIE! Magistrații AU DECIS! Călin Georgescu … Vezi mai mult

Călin Georgescu nu a primit luni, 12 octombrie 2026, un răspuns definitiv la cererea prin care solicită înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă. Tribunalul București…

ANUNȚUL așteptat de români a venit în urmă cu scurt timp! PSD a luat DECIZIA radicală și tocmai a fost făcută publică

PSD a hotărât să participe la Guvernul condus de premierul desemnat Luca Niculescu, cu 11 miniștri. Decizia a fost luată miercuri, în cadrul ședinței conducerii partidului de…

ALERTĂ în România! Au fost înregistrate mai multe cazuri de infec..

România traversează o perioadă în care numărul cazurilor de COVID-19 pare să fie din nou în creștere, iar medicii atrag atenția că infecția cu SARS-CoV-2 nu se…

Luca Niculescu, anunț BOMBĂ: Pensiile vor crește cu…

Anunț important pentru pensionarii din România! Premierul desemnat anunță pensii mai mari anul viitor. Luca Niculescu spune că „inegalităţile foarte mari din România” trebuie reduse, iar statul…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *