Anunțul Neașteptat Făcut De Marina Dina După Despărțirea Cu Scandal De Tatăl Gemenilor Ei

Marina Dina a decis să facă pace cu tatăl gemenilor ei, la doar o lună de când între cei doi s-a iscat un scandal uriaș, privind școala la care vor învăța copiii lor. Deși voia să meargă în instanța pentru stabilirea domiciliului micuților, în cele din urmă fosta asistentă TV a renunțat la idee.

Marina Dina s-a despărțit de Radu Morar, după mai bine de zece de ani de relație. Chiar la începutul anului școlar, între cei doi a izbucnit un scandal imens, iar blondina l-a acuzat pe tatăl copiilor săi că i-a înscris fără acordul său, la o școală privată.

În mediul online, Marina Dina și-a arătat indignarea și a declarând: „A încercat să mă excludă din tot ce ținea de educația copilului, spunând că atâta timp cât nu contribui financiar nu am nici drepturi.

Între timp, cei doi au căzut la pace, blondina a semnat actele pentru ca gemenii săi să frecventeze cursurile acelei instituții.

Fosta asistentă a apelat la doi avocați, dorindu-și ca micuții să aibă domiciliul stabil la ea, având în vedere că în prezent stau o săptămână la ea, o săptămână la tată lor, însă a mărturisit acum că a renunțat la idee.

„Am contactat doi avocați, dar am decis să renunț la un proces pentru domiciliul copiilor. Nu-l voi deschide, nu vreau să-i traumatizez ca să fie audiați. El nu plătește pensie alimentară, nu am vrut asta, mai ales că copiii stau o săptămână la mine, una la el’, a declarat aceasta în exclusivitate pentru cancan.ro.

Marina Dina și Radu Morar au reușit să facă pace și să aibă o relație civilizată de dragul copiilor, iar aceasta spune că este exclusvsă mai formeze un cuplu în acest moment și poate s-ar gândi la acest lucru după mulți ani de terapie. Mai mult, ea a mărturisit că îi este recunoscătoare fostului partener pentru că a avut grijă de ei, și că nu a fost nevoită să muncească, putând să se ocupe 100% de creșterea copiilor.

„Exclus să ne mai împăcăm vreodată. Poate după câțiva ani de terapie. Am decis să ne despărțim din cauza certurilor, a modului nesănătos în care creșteau copiii. Am vrut să-i ofer fiicei mele un alt fel de relație. Și nu ceea ce am văzut eu la părinții mei(…) „Oricum eu îi sunt recunoscătoare fostului iubit că a avut grijă de noi, că eu nu a mai trebuit să muncesc și am avut ocazia să mă ocup de copii’.’, a declarat Marina.

Fosta asistentă a lui Mihai Morar a mai dezvăluit că în prezent se află într-o altă relație, dar nu are gânduri de căsătorie. După ce a renunțat la televiziune, Marina s-a dedicat total familiei, iar apoi și-a încercat norocul ca și profesoară de yoga. Însă, pentru că nu câștiga suficienți bani, în prezent, ea este angajată la o clinică privată.

„Nu iau în calcul să mă căsătoresc. Am terminat scoala de yoga, am și predat, dar nu câștigi suficient încât să poți crește doi copii. Eu acum lucrez pe partea de marketing la o clinică privată’, a mai spus aceasta pentru sursa menționată.

Daniel Radu Morar (Radu Bautura’) și Marina Dina și-au început povestea de dragoste în 2013 și, ulterior, au ajuns în fața altarului. În ianuarie 2017, fosta asistentă de la emisiunea Răi da buni’ a născut gemeni: un băiat- Zian și o fată- Aria. După ce s-a retras din televiziune, Marina a preferat să se concentreze exclusiv asupra familiei și să nu mai apară în lumina reflectoarelor.

Related Posts

Adriana Iliescu, mândră de fiica ei, Eliza. Cea mai bătrână mamă din România şi-a luat loc de veci!

Adriana Iliescu, cea mai bătrână mamă din România, a reușit să uimească întreaga țară în 2005, atunci când a dat naștere unei fetițe la vârsta de 67…

De Sfânta Parascheva, pe 14 octombrie: ce obicei simplu se păstrează în buzunar pentru binecuvântare și protecție

Pe 14 octombrie, credincioşii ortodocşi o cinsteasc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva — una dintre cele mai îndrăgite sfinte din spaţiul românesc. Ziua este marcată prin participarea la…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Frunza de smochin – Leacul natural ascuns care poate regla glicemia, curăța ficatul și întări inima

În timp ce majoritatea cunosc smochinul pentru fructele sale dulci și hrănitoare, frunzele de smochin rămân, pentru mulți, un remediu natural ignorat. Totuși, aceste frunze au fost…

A murit o legendă a muzicii și televiziunii italiene! Wilma De Angelis s-a stins la 96 de ani! 

A murit o legendă a muzicii și televiziunii italiene! Wilma De Angelis s-a stins la 96 de ani! Actriță, cântăreață și prezentatoare TV, faimoasa artistă a lăsat…

Luca Niculescu, anunț B0MBĂ: Pensiile vor crește cu… Vezi mai mult

Pensii mai mari pentru români în 2027! Luca Niculescu face anunțul așteptat de milioane de pensionari. Ce spune despre majorări Premierul desemnat Luca Niculescu a făcut un…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *