Teodor ezită în timp ce privea ecranul telefonului său. Mama lui îl sunase de câteva ori și el știa că discuția va fi din nou neplăcută. Cel mai probabil, ea urma să-i ceară ajutor pentru fratele său mai mic, Alexandru – fie bani, fie un alt fel de sprijin. Teodor oftă adânc. De mult timp îi era clar că în această familie el a fost întotdeauna cel nedorit.

Încă din copilărie, a încercat să-și mulțumească mama: a învățat bine, a obținut o bursă la Universitatea din București pentru a nu împovăra familia financiar. S-a mutat la cămin doar pentru a evita privirile ei disprețuitoare. Toate eforturile lui au rămas neobservate – dragostea mamei îi aparținea doar lui Alexandru. Teodor își amintea cum mama îl îmbrățișa tandru pe fratele său mai mic, în timp ce lui îi oferea doar răceală și reproșuri constante.

— Ar fi trebuit să scap de tine când am avut ocazia, — i-a spus ea odată, într-un acces de furie. — Nu l-am iubit niciodată pe tatăl tău și n-ar fi trebuit să te aduc pe lume.

Teodor a încercat să ignore aceste cuvinte și și-a găsit alinarea în învățat și în cărți. Ele erau singurul său refugiu, pentru că nu îl puteau trăda sau răni. După ce a absolvit universitatea, și-a găsit un loc de muncă și a început o viață independentă. Dar atunci mama lui și-a amintit brusc de el. La început, l-a rugat să-l ajute pe Alexandru cu studiile, apoi a început să-i ceară bani. Teodor se bucura să audă cuvinte de recunoștință, pe care nu le auzise niciodată în copilărie. El oferea totul familiei – chiar și atunci când lui îi lipseau lucrurile esențiale.

— Ești doar o marionetă, — i-a spus odată prietena sa din copilărie, Emilia. — Mama ta doar se folosește de tine.

Emilia era singura care avea grijă sinceră de Teodor. Familia ei îl trata mai bine decât propria lui mamă. Ea l-a făcut să se întrebe: chiar merita totul? A primit el ceva în schimb, în afară de epuizare și reproșuri constante?

Când tatăl Emiliei a fost internat în spital și avea urgent nevoie de o operație pe inimă, fata, disperată, s-a adresat lui Teodor. Fără ezitare, el a decis să ajute. A solicitat un împrumut fără dobândă de la locul de muncă, știind că acesta era un mod autentic de a-și arăta recunoștința pentru bunătatea lor.

Operația a fost un succes. Teodor s-a simțit mândru că a luat decizia corectă. Dar când mama sa a apărut din nou cu cerințele ei, el și-a găsit în sfârșit puterea să refuze.

— Ia tu vina lui Alexandru asupra ta, — l-a implorat ea, explicând că Alexandru rănise pe cineva și risca închisoarea. — Soția lui este însărcinată, iar tu ești oricum singur. Nimeni nu va plânge după tine.

Teodor s-a uitat la mama sa și a simțit doar goliciune. Lacrimile și manipulările ei nu-l mai înșelau. Știa acum că fusese doar un instrument convenabil pentru ea tot acest timp.

— Mamă, ai dreptate, — a spus el încet. — Nimeni nu va plânge după mine, dar nu voi mai permite să-mi controlezi viața.

Mama lui s-a înfuriat și a început să-l blesteme, dar Teodor a rămas calm. Nu se mai temea de cuvintele ei. Acum avea o nouă familie – Emilia și cei dragi ei. Ei îl acceptau așa cum era.

În curând, tatăl Emiliei s-a însănătoșit. Cu lacrimi în ochi, ea i-a mulțumit lui Teodor pentru ajutor și s-a oferit să-i restituie banii, dar el doar a zâmbit.

— Dacă accepți să ieși cu mine la o întâlnire, poți să-mi dai banii înapoi, — a glumit el.

— O întâlnire? — a întrebat ea surprinsă.

— Te iubesc de mult timp. Mi-a fost doar teamă să-ți spun, — a mărturisit Teodor.

Emilia a izbucnit în lacrimi de bucurie și l-a îmbrățișat. În sfârșit, a înțeles că a făcut alegerea corectă – a ales oamenii care îl apreciau cu adevărat.

Teodor nu mai avea nicio îndoială – viața lui abia începea și ceva autentic și sincer îl aștepta în viitor.