Începând cu august 2025, pensionarii din România cu pensii ce depășesc 3.000 de lei vor fi supuși unor noi obligații fiscale, conform Legii privind unele măsuri fiscal-bugetare publicată în Monitorul Oficial nr. 699. Aceștia vor plăti atât contribuții la sănătate (CASS), cât și impozit pe veniturile care depășesc pragul stabilit, iar reținerea se va face direct la sursă, influențând astfel cuantumul pensiei nete.
Contribuția de 10% pentru pensiile peste 3.000 de lei
Toți pensionarii care încasează lunar peste 3.000 de lei vor plăti o contribuție de 10% aplicată numai asupra sumei care depășește acest plafon. Această reținere va fi efectuată direct la sursă, ceea ce va determina o reducere a pensiei nete față de lunile anterioare.
Măsura se aplică atât pensiilor din sistemul public, cât și veniturilor provenite din Pilonul II și Pilonul III, ceea ce a generat dezbateri privind o posibilă dublă impunere.
Modul de calcul al impozitului, în două etape
Impozitarea pensiilor ce depășesc 3.000 de lei se realizează printr-un mecanism în două pași:
Aplicarea CASS de 10% exclusiv pe suma care depășește plafonul de 3.000 lei;
Calcularea impozitului de 10% pe venitul rezultat după deducerea contribuției CASS.
Exemplul 1: pensie de 4.000 lei
Diferența față de plafon: 1.000 lei
CASS: 10% din 1.000 lei = 100 lei
Venit rămas după CASS: 3.900 lei
Venit impozabil: 900 lei
Impozit: 10% din 900 lei = 90 lei
Pensie netă: 4.000 – 100 – 90 = 3.810 lei
Exemplul 2: pensie de 4.467 lei
Diferența față de plafon: 1.467 lei
CASS: 147 lei
Venit impozabil: 1.320 lei
Impozit: 132 lei
Pensie netă: 4.467 – 147 – 132 = 4.188 lei
Pensionarii cu venituri sub 3.000 lei, excepți de la noile rețineri
Pensionarii cu venituri lunare mai mici de 3.000 lei nu vor fi afectați de aceste modificări, nefiindu-le aplicate nici CASS, nici impozit suplimentar. Astfel, aceștia vor încasa pensia integrală, fără niciun fel de reținere.
De exemplu, un pensionar cu o pensie de 3.100 lei va plăti 10 lei CASS, suma fiind calculată exclusiv pe diferența față de pragul de 3.000 lei, iar pensia netă va fi de 3.090 lei.
Numărul pensionarilor afectați și impactul la nivel național
Conform datelor Institutului Național de Statistică (INS), aproape 500.000 de pensionari din România încasează pensii ce depășesc 5.000 lei lunar. Această categorie va fi cea mai afectată de noile obligații fiscale stabilite prin legislația recent adoptată de Guvern.
Calendarul plății pensiilor în august 2025
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a anunțat programul de plată a pensiilor pentru luna august 2025:
1–15 august – pentru pensionarii care primesc pensia prin Poșta Română;
11 august – pentru cei care încasează pensia prin card, prin băncile partenere.
Procedura pentru pensiile neridicate
Pensionarii care nu sunt găsiți la domiciliu la momentul plății (pensionari avizați) pot ridica drepturile bănești și documentele de plată de la ghișeul poștal în termen de două zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective.
În cazul în care termenul expiră, pensiile neîncasate se returnează casei teritoriale de pensii și pot fi reordonate la plată la cererea beneficiarului.
Despre taloanele mov
În situația pensionarilor care primesc pensia pe card și doresc să dețină talonul mov aferent, CNPP informează că aceste documente sunt păstrate la sediile oficiilor poștale timp de 24 de luni. După acest interval, taloanele vor fi transmise către casele teritoriale de pensii.