Călin Georgescu a pierdut 

Tribunalul Uniunii Europene a respins acțiunea intentată de Călin Georgescu, prin care solicita reluarea turului al doilea al alegerilor prezidențiale din România. Magistrații europeni consideră că cererea acestuia este „vădit inadmisibilă” și, în parte, că depășește competențele instanței. Astfel, procesul s-a încheiat fără ca judecătorii să analizeze pe fond solicitările candidatului.

Călin Georgescu a pierdut procesul la Tribunalul UE unde cerea reluarea turului II al alegerilor

În documentul oficial de respingere a acțiunii, magistrații au explicat faptul că Georgescu a cerut obligarea Guvernului României să organizeze din nou al doilea tur de scrutin, suspendarea efectelor unei decizii a Curții Constituționale și notificarea Comisiei Europene cu privire la măsurile luate.

De asemenea, acesta a reclamat faptul că instituțiile europene nu ar fi monitorizat corespunzător procesul electoral și a solicitat o declarație oficială care să stabilească dacă anumite măsuri sunt compatibile cu legislația UE.

Acțiunea a fost înregistrată la Tribunalul UE pe 27 ianuarie 2025, iar la 17 februarie 2025, candidatul independent la alegerile prezidențiale a depus o cerere suplimentară de măsuri provizorii. Cu toate acestea, printr-o ordonanță din 3 martie 2025, instanța europeană a respins definitive cererea acestuia. În respectivul document de menționează că, ținând cont de caracterul accesoriu al cererii de măsuri provizorii față de procesul principal, nu mai era necesară o decizie separate în acest sens.În același timp, fostul candidat la alegerile prezidențiale  2024 este obligat să achite cheltuielile de judecată, fără ca România sau Comisia Europeană să fie implicate în acoperirea acestora. Potrivit regulilor Tribunalului UE, în cazul în care o cauză nu este judecată pe fond, instanța poate decide asupra cheltuielilor procesuale.

Călin Georgescu, după anularea alegerilor prezidențiale din România: „Un puci formalizat”

Câștigarea primului tur al alegerilor prezidențiale din 2024 de către Călin Georgescu a șocat atât România, cât și întreaga Uniune Europeană. Curtea Constituțională a României a decis anularea alegerilor prezidențiale, cu câteva zile înainte de turul al doilea. Decizia a fost luată în unanimitate de judecătorii Curții, care au ajuns la concluzia că întregul proces electoral a fost viciat.

În acest context, Călin Georgescu a descris decizia CCR drept un “puci formalizat”, susținând că statul român a “călcat democrația în picioare”. ​Ulterior, politicianul a contestat în instanță anularea alegerilor, însă Instanța Supremă a respins definitiv contestația sa și a menținut decizia de anulare

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…