Călin Georgescu, premier din toamnă? Planul lui George Simion pentru un Guvern AUR–PSD

George Simion a anunțat că AUR își propune să intre la guvernare din toamnă, alături de PSD, într-un Guvern condus de Călin Georgescu.

George Simion a anunțat marți seară că AUR își propune să ajungă la putere, din toamnă, alături de PSD, cu Călin Georgescu în funcția de premier. Primul pas pentru a-și îndeplini scopul este să depună o moțiune de cenzură în Parlament împotriva Guvernului Bolojan.

Călin Georgescu, premier din toamnă? Ce planuri are George Simion

Simion afirmă că moțiunea trebuie să primească sprijin suficient pentru a înlătura actuala coaliție. El acuză PSD, PNL și partenerii lor că trag în direcții diferite și fac doar gesturi de imagine, fără rezultate pentru români.

„Vom depune toate moțiunile simple de cenzură, vom face toate demersurile care țin de opoziție. La pachetul de măsuri am depus moțiunea de cenzură, au ales să nu voteze parlamentarii care compun actuala coaliție, racul, broasca și cu știuca, semn că le-a fost frică. Racul, broasca și cu știuca, nu vedeți, unii trag dreapta, unii în față, alții stânga, nu se înțeleg, fac niște gesturi de PR, au folosit și înmormântarea lui Ion Iliescu să se certe în coaliție ca pretext pentru eșecul propriilor miniștri.

 Va veni pachetul doi, dacă va veni, dar în cele din urmă probabil o să existe o asumare a răspunderii, depunem și atunci o moțiune de cenzură, iar în sesiunea de toamnă mai avem dreptul la încă o moțiune de cenzură”, a declarat George Simion marți seară, la Realitatea Plus.

Mai mult decât atât, George Simion a ținut să menționeze că formațiunea sa va depune toate moțiunile de cenzură posibile. Potrivit acestuia, toți membrii și simpatizanții formațiunii consideră că este datoria lor să scape românii de Guvernul Bolojan.

George Simion a mai declarat că doi deputați PSD ar fi anunțat deja că vor vota moțiunea. El nu știe dacă aceștia își vor menține poziția, dar speră ca și în PNL să existe parlamentari dispuși să voteze împotriva actualului executiv.

Guvernare AUR-PSD începând din toamnă. Anunțul făcut de George Simion

„Eu am văzut doi deputați PSD care asta au anunțat. Sunt serioși, nu sunt serioși, vor exista facțiuni în actualul PSD, nu pot să știu. Vor exista oameni cu demnitate și în cadrul PNL, nu pot să știu, noi trebuie să ne facem datoria, nu a dezertat niciun parlamentar AUR, cred că am construit de la 0,1% Alianța pentru Unirea Românilor și am devenit o forță”, a explicat liderul AUR.

Liderul AUR este de părere că AUR va intra cu siguranță la guvernare începând din toamnă. El amintește că formațiunea a crescut de la 0,1% și nu a pierdut niciun parlamentar de la înființare. Simion a transmis că PSD are „ocazia să revină către popor” prin acceptarea unei guvernări cu Călin Georgescu premier. El susține că aceasta ar fi varianta corectă pentru viitorul României.

„PSD are întotdeauna ocazia să se reîntoarcă, să vină către poporul român, acceptând o guvernare care îl are ca prim-ministru pe Călin Georgescu. Va face lucrul ăsta? Asta aș fi făcut-o eu în calitate de președinte al țării. Am spus-o de multe ori că eu, chiar dacă nu am dovezi, altele decât cele pe care le-am publicat, altele decât faptul că nu ne-a fost permis accesul la cele trei milioane două sute de mii de voturi suplimentare. Eu consider că acest scrutin a fost fraudat și sper să apară și mai multe voci din poporul român care să vadă acest lucru și să se ralieze acestei opinii. Domnul Călin Georgescu trebuia să fie în fruntea românilor și trebuie să fie în fruntea românilor”, a spus George Simion.

Related Posts

Am trăit 22 de ani pe meleaguri străine

– Cum ai îndrăznit să ne faci asta?! – a izbucnit Andrei, cu pumnii strânși. – Să vii cu un străin și să ne lași baltă de…

M-a dat afară din casă pentru că fiica ei „nu mă plăcea”

Andrei s-a întors într-o seară de vineri, obosit, cu geanta de voiaj în mână și zâmbetul acela care mereu mă făcea să mă simt acasă. Când m-a…

Brânza De Oaie. Adevărul Șocant Despre Această Brânză Extrem De Populară.

Brânza de oaie. Vorbim despre unul dintre cele mai populare produse de pe piață. Mare atenție, însă, de unde cumpărați brânza de oaie. Specialiștii trag un semnal…

La 54 de ani m-am mutat cu un bărbat pe care îl cunoșteam doar de câteva luni

Nu mi-am dat seama când liniștea s-a transformat în tensiune. Nu a fost o explozie, ci o strângere lentă, ca o curea trasă din ce în ce…

Un polițist lacom i-a cerut mită unui preot liniștit

Din SUV au coborât patru bărbați îmbrăcați civil. Nu alergau. Nu strigau. Se mișcau calm, cu siguranța unor oameni obișnuiți să acționeze fără ezitare. Advertisements Primul s-a…

Când pleacă bărbatul tău să nu te atingi de zăpada din curte.

Am rămas nemișcată, cu cana de ceai tremurându-mi în mână. Pașii nu erau vechi. Marginile lor erau clare, proaspete, ca și cum cineva trecuse pe acolo cu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *