Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp s-au împăcat la 6 ani de la divorț! Oare ce va spune Daniela când îi va vedea împreună, pe scenă? Chiar artista a făcut anunțul: “Publicul ne iubește”

Cântăreața a făcut public faptul că va cânta din nou alături de fostul ei soț.

Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp au fost parteneri nu doar pe scenă, ci și în viața de zi cu zi. În urmă cu șase ani, cei doi au ales să meargă pe drumuri separate și au pus capăt căsniciei. De atunci, fiecare și-a găsit fericirea lângă altcineva, iar astăzi se declară împliniți în plan personal.

La șase ani distanță de divorțul plin de tensiuni, Carmen de la Sălciua și-a surprins susținătorii cu o veste neașteptată.

Interpreta a anunțat că ea și Culiță Sterp vor urca din nou împreună pe aceeași scenă.

“Organizatorul din Germania cu care noi colaborăm încă de la începuturile noastre s-a gândit să facã ceva inedit.

Ne-a propus fiecăruia dacă suntemn de acord să urcăm pe aceeași scenă într-un concert. Ambii am fost de acord. Eu nu am vorbit cu fostul meu sot nimic, am vorbit doar cu organizatorul. El ne-a propus detalile.Ne- am înteles şi la pret, în toate. Am zis de cex nu, pentru că oricum lucrurile sunt deja vindecate. Noi, fiecare avem viața noastră, familia noastră. Suntem destul de evoluati emoțional ca să putem să ne strângem mâna și să mergem mai departe.

Au fost și destule scandaluri, dar tot ce pot să spun vizavi de aceste scandaluri este ca mă bucur că am rămas discretă în acele momente și că nu am spus nimic nelalocul lui. Mã gândeam că timpul va vindeca şi aşa s-a întâmplat. Timpul a vindecat orice urmă de scandal”, a dezvăluit Carmen de la Sălciua, în cadrul unei emisiuni TV.

Cum a reacționat soţul lui Carmen de 3 Sălciua când a primit vestea?

Carmen de la Sälciua şi-a anunțat actualul sot că va cânta alături de fostul partener. Marian Corcheş nu a fost împotriva acestui spectacol, dimpotrivă, și-a sustinut partenera de viaţă,

În ceea ce priveste evenimentul la care Carmen și Culiţă vor urca împreună pe scenă, artista nu a oferit prea multe detalii, dar și-a asigurat fanii că vor avea parte de surprize.

“Sotul meu face parte din lumea mea muzicală și a înteles-o foarte repede.

E un om foarte deschis. Nu mä asteptam. Pentru că, până la urmă, lucrurile sunt destul de sensibile. Fostul meu sot a fost o poveste în viața mea, a fost o perioadă. Nu mă gândeam să fie chiar aşa de deschis, dar mă bucur. E un om matur și înțelept, și chiar el a zis: de ce nu? Până la urmă, dacă viața vrea voi vă puteţi întâlni si la nunți. Melodiile noastre au fost iubite de publicu/ larg, dar acum publicul ne iubeşte și separat.

Nu vreau să dezvălui mai multe, dar organizatorii au pregătit o surpriză în acest sens in seara asta.(Ea si Culiţă nu au vorbit). Probabit că la fața locului vom discuta despre programul nostru.Se pot întâmpla lucruri neașteptate, pentru că publicul a reacționat foarte bine la afis” a mai spus artista.

Related Posts

Am trăit 22 de ani pe meleaguri străine

– Cum ai îndrăznit să ne faci asta?! – a izbucnit Andrei, cu pumnii strânși. – Să vii cu un străin și să ne lași baltă de…

M-a dat afară din casă pentru că fiica ei „nu mă plăcea”

Andrei s-a întors într-o seară de vineri, obosit, cu geanta de voiaj în mână și zâmbetul acela care mereu mă făcea să mă simt acasă. Când m-a…

Brânza De Oaie. Adevărul Șocant Despre Această Brânză Extrem De Populară.

Brânza de oaie. Vorbim despre unul dintre cele mai populare produse de pe piață. Mare atenție, însă, de unde cumpărați brânza de oaie. Specialiștii trag un semnal…

La 54 de ani m-am mutat cu un bărbat pe care îl cunoșteam doar de câteva luni

Nu mi-am dat seama când liniștea s-a transformat în tensiune. Nu a fost o explozie, ci o strângere lentă, ca o curea trasă din ce în ce…

Un polițist lacom i-a cerut mită unui preot liniștit

Din SUV au coborât patru bărbați îmbrăcați civil. Nu alergau. Nu strigau. Se mișcau calm, cu siguranța unor oameni obișnuiți să acționeze fără ezitare. Advertisements Primul s-a…

Când pleacă bărbatul tău să nu te atingi de zăpada din curte.

Am rămas nemișcată, cu cana de ceai tremurându-mi în mână. Pașii nu erau vechi. Marginile lor erau clare, proaspete, ca și cum cineva trecuse pe acolo cu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *