Carmen Tănase este în doliu după ce mama ei s-a stins din viață.

Clipe dureroase pentru Carme

n Tănase. Celebra actriță este în doliu după ce și-a pierdut mama. Femeia și-a dat ultima suflare la vârsta de 94 de ani. 

Vestea tristă a fost făcută publică de Carmen Tănase pe o rețea de socializare. În urmă cu câteva ore, actrița a publicat pe Instagram o fotografie cu mama ei, alături de care a transmis un mesaj copleșitor.

„Lumină, mamă!”, a scris Carmen Tănase, lângă imaginea cu femeia care i-a dat viață.

Legătura specială pe care Carmen Tănase a avut-o cu mama ei

În vârstă de 64 de ani, Carmen Tănase a găsit întotdeauna un sprijin în mama ei.Au avut o legătură specială, iar actrița  povestea, în urmă cu ceva timp, că femeia care i-a dat viață rămâne stâlpul familiei chiar și la bătrânețe.

„Mamă, ție nu ți-e frică de nimic? Mama mea, norocul meu! Dacă noi suntem sănătoși, nimic altceva nu o sperie! E stâlpul nostru de susținere! Si încă are resurse să se joace! Te iubim și-ți mulțumim că ai grijă de noi, că ești atât de pozitivă, că ne suporți și că ne iubești, că ne ajuți la ananghie și că ești haioasă.Să ne trăiesti, să fii sănătoasă și veselă, că avem nevoie de tine ca de aer!” ,  posta Carmen Tănase în mediul online, acum ceva timp. 

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…