CATI ANI ARE IN REALITATE OANA ZAVORANU! NIMENI NU A STIUT

Oana Zăvoranu este una dintre cele mai frumoase vedete de la noi. Arată impecabil şi oricât de răutăcioşi ar fi unii, efectiv nu au cum să îi găsească vreun cusur pentru a-i reproşa ceva.

Vedeta a avut mereu grijă la felul în care arată, iar acest lucru se vede la fiecare apariţie. Oana Zăvoranu arată într-un mare fel şi reuşeşte să întoarcă privirile de fiecare dată. În plus, frumoasa actriţă are şi o atitudine pe măsură, care spune multe despre cât de bine se simte în pielea ei.

Dar să nu credeţi că îi este uşor. Pentru că dincolo de calităţile cu care a înzestrat-o mama natură, vedeta are mare grijă la ce mănâncă şi cât mănâncă.

Pentru focoasa divă vârsta este doar un număr

Oana Zăvoranu se poate lua la întrecere cu orice domnişoară de 20 de ani şi chiar poate câştiga degajat, chiar dacă nu mai are de mult timp această vârstă. Şi pentru că a venit vorba de ani. Cât credeţi că arată buletinul divei?

Ei bine, chiar dacă nu vă vine să credeţi, anul acesta, în iunie, Oana Zăvoranu urmează să împlinească 47 de ani. Da, da, aţi auzit bine. Dar, dacă este să ne luăm după felul în care arată, nu putem să spunem decât că pentru frumoasa vedetă vârsta nu este decât un număr.

Şi pentru a vă asigura că avem dreptate, vă invităm să urmăriţi galeria foto, acolo unde puteţi vedea mai multe imagini bombă cu Oana Zăvoranu şi cu silueta sa de model.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…