Cea mai puternică rugăciune de la Arsenie Boca, pentru ajutor imediat. Necazurile și întristările vor dispărea

Arsenie Boca a fost un mare duhovnic, căutat de mii de oameni pentru sfaturile sale, dar și pentru harul său. El este considerat astăzi una dintre marile personalități ale ortodoxiei românești. A fost preot, teolog și pictor de biserici, stareț al Mănăstirii Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus și apoi al Mănăstirii Prislop.

Părintele Arsenie Boca urmează să fie canonizat în 2025 de Biserica Ortodoxă Română, anunțul fiind făcut în vara acestui an de către Patriarhul Daniel, care a precizat că fostul stareț al Mănăstirii Prislop va deveni sfânt, alături de alți doi preoți care au avut de suferit în perioada comunistă. Acesta urmează să fie canonizat cu titulatura: Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, cu cinstire în ziua de 28 noiembrie.

„Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine știe din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, și astfel, ținând la mine, Te pierd pe Tine.Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus tină pe ochiul minții, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre și toate împreună au făcut temnița în care Te ținem bolnav, flămând și fără haină, și așa risipim în deșărtăciuni zilele noastre, umiliți și dosădiți până la pământ.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi.

Pune foc temniței în care Te ținem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor și fă lumină sufletelor noastre.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino și Te sălăsluiește întru noi, împreună cu Tatăl și cu Duhul, că Duhul tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul și mintea noastră rămân pe jos neputincioase.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârșiți suntem, cât ești de aproape de sufletele noastre și cât Te depărtăm prin mimicile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viața Ta, lumina și bucuria noastră, slavă Ție. Amin.”

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…