Cea mai veche rugăciune către Maica Domnului a fost descoperită în anul 1917, iar textul se crede că a fost scris undeva prin secolul al III-lea d.Hr.

Cea mai veche rugăciune cunoscută dedicată Maicii Domnului este „Sub milostivirea ta”, imn aparținând Sfintei Liturghii din secolul 3, fiind scris în limba greacă în jurul anului 250 d. Hr.

Biblioteca John Rylands din Manchester a cumpărat în anul 1917 mai multe bucăți de papirus egiptean, printre care și una de 18 pe 9,4 centimetri, conținând textul în limba greacă al acestei rugăciuni. Mai apoi, în 1938, profesorul C. H. Roberts a publicat acest fragment, iar colegul și colaboratorul său, E. Lobel, a considerat că textul nu poate fi mai vechi de secolul al III-lea d. H., fiind probabil scris între anii 250 și 300.

Cea mai veche rugăciune către Maica Domnului

Textul rugăciunii veche de 2000 care face miracole este următorul: „Sub milostivirea ta scăpăm, Născătoare de Dumnezeu, rugăciunile noastre nu le trece cu vederea în nevoie, ci din primejdie ne izbăvește pe noi, una curată, una binecuvântată”. Acest fragment se citește de mai multe ori la sfârșitul Vecerniei în timpul Postului Paștelui, dar și la messa romano-catolică și în liturghiile bisericilor orientale.

Cea mai veche rugăciune a ortodoxiei, este cea lăsată omenirii de însuși Mântuitorul. Toți credincioșii care o rostesc se vor vindeca de boli și vor scăpa de orice probleme și situație grea în care se află. Această rugăciune este cunoscută ca rugăciunea inimii, rugăciunea minții sau rugăciunea lui Iisus și are mai multe forme.

Este interesant faptul că, două secole înainte de erezia nestoriană, Maica Domnului este numită Θεοτόκε, adică Născătoare de Dumnezeu. Deja în veacul al IV-lea, termenul era foarte popular în regiunea Alexandriei, fiind menționat de Sfântul Alexandru al Alexandriei, Sfântul Athanasie cel Mare, Sfântul Serapion de Thmuis și de Didim cel Orb, dar și în Arabia (Titus de Bostra), în Palestina (Eusebiu de Cezareea, Sfântul Chiril al Ierusalimului), în Cappadocia (Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazianz, Severian de Gabala). Dar și cu un veac înainte, termenul Θεοτόκος este întâlnit lucrările aparținând autorilor școlii din Alexandria.

După mărturia istoricului bisericesc Socrate (Hist. Eccl. VII, 32 – PG 67, 812 B), Origen a folosit termenul Θεοτόκος în comentariul său la Epistola către Romani. Acest comentariu s-a pierdut, din păcate. În jurul anului 250 d. H., Dionisie al Alexandriei, discipolul lui Origen, a folosit, de asemenea, termenul Θεοτὸκος într-o epistolă a sa către Pavel de Samosata. Este foarte interesant faptul că termenul nu era un concept teologic, ci era viu și popular, fiind folosit în slujbe.

Acest imn este familiar creștinilor ortodocși, fiind cântat adeseori la sfârșitul Vecerniei în vremea Postului Paștilor. De asemnea, acest imn are un rol proeminent în liturghiile bisericilor orientale și messa romano-catolică.

Cea mai veche rugăciune a ortodoxiei a fost lăsată omenirii de Mântuitor. „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului”, „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”, „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”. Sfinții părinți recomandă ca rugăciunea Mântuitorului să fie rostită în fiecare zi, de mai multe ori, la plecarea de acasă, la întoarcerea acasă, ori de câte ori treceți prin probleme sau simțiți nevoie de ajutor divin.

Tradiția creștină spune că orice rugăciune trebuie citită cu sufletul liniștit și împăcat, oricât de grele ar fi clipele prin care treci. Trebuie să ai multă încredere în sprijinul pe care îl primești de la Dumnezeu și de la Maica Domnului. Această rugăciune se rostește îndeosebi seara, când te rogi în fața icoanelor tale.