Chifteluțe de post, rețeta originălă ca la mânăstire – Nu sunt bune, sunt extraordinar de bune:

Chiftelele de năut se pregătesc în Muntele Athos după o rețetă veche de secole.

E o rețetă simplă, de post, care o să vă ajute să vă îmbogățiți meniul și să faceți subtil legătura cu locurile sfinte.

Pentru chiftele de năut ca la Mănăstirea Simonopetra ai nevoie de: 500 g năut boabe, 4 căței de usturoi, o ceapă mare, o legătură de pătrunjel verde, o linguriță de semințe de chimen, 150 g făină, piper, ulei de măsline.

Pune la înmuiat boabele de năut timp de 12 ore, schimbând apa de cel puțin trei ori. Fierbe apoi boabele de năut cu apa multă timp de două ore și jumătate (ori mai mult, dacă este nevoie, până ce s-au înmuiat).

Pune-le într-o strecurătoare, lasă-le la scurs, apoi pasează-le prin strecurătoare sau freacă-le în mojar (adunând și aruncând cojile de năut care se separă).

Pentru a ușura această parte a preparării, poți folosi năut din conservă, pe care doar îl mixezi. Adaugă usturoiul zdrobit, ceapă tăiată foarte mărunt, pătrunjelul tăiat de asemenea mărunt, chimenul (e indicat să fie măcinat în mojar, în prealabil), făină și piperul.

Apoi, aluatul se dă la rece pentru 15-20 de minute.

Se încălzește uleiul. Se modelează din aluat chiftele de dimensiunea dorită, care se prăjesc pe ambele părți în uleiul încins. Se servesc calde cu orice fel de garnitură alături. Sunt la fel de bune și cu o salată verde cu ridichi. Poftă bună!

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…