Cum a descoperit Eugenia Șerban că fiul ei se droghează! „Am simțit că ceva nu e în regulă”

Eugenia Șerban a vorbit recent despre momentul în care și-a dat seama că fiul ei se droghează, această problemă datând de ani buni. Totul a început în ultimii ani de liceu și pune aceasta pe seama anturajului. Cu toate acestea, Eugenia Șerban simte că Lorans este pe calea cea bună, apărând primele semne de vindecare.

Eugenia Șerban este una dintre cele mai cunoscute actrițe de la noi din țară. Aceasta a făcut parte și din distribuția serialului „Inimă de țigan”, dar are la activ numeroase piese jucate pe scena teatrului românesc. În ultimii ani, actrița s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate, dar și în sânul familiei.

Cum a descoperit Eugenia Șerban că fiul ei se droghează

Eugenia Șerban, îndrăgita actriță care vreme de ani de zile se confruntă cu problemele cauzate de fiul dependent de droguri, a povestit cum și-a dat seama că propriul copil a luat-o pe această cale a adicției. A îndurat multe situații neplăcute și chiar a încălcat ordinul de protecție, doar pentru a-și salva fiul.

Actrița a decis să vorbească public despre problemele cu consumul de droguri cu care fiul ei se confruntă de ani de zile. Din păcate, lucrurile nu s-au rezolvat nici în prezent, dar acesta începe să comunice cu ea. Cum a aflat Eugenia Șerban de dependența băiatului ei.

În momentul în care vedeta a observat că fiul ei are un comportament rece, distant, și au început să-i dispară lucruri din casă, Eugenia Șerban a știut că ceva nu este în regulă. De asemenea, actrița a vorbit și despre anturaj și prieteni.

„În ultimii ani de liceu, cu influența prietenilor. Am simțit că ceva nu e în regulă. Bineînțeles că ei nu acceptă și nu recunosc. După care am început să simt că lipsesc lucruri din casă sau, mai bine spus, bani. După care lucruri valoroase. L-am internat când a fost cazul și când l-am prins cu adevărat. Era schimbare, în primul rând, de comportament”, a declarat Eugenia Șerban, într-o emisiune TV.

A solicitat ordin de protecție

În toată încercarea de a-și salva fiul, Eugenia Șerban a fost nevoită să îndure multe suferințe. Când a simțit că are nevoie de mai mult ajutor, a chemat poliția și a primit un ordin de protecție. Din fericire, primele semne de vindecare încep să apară, întrucât fiul ei deja începe să reia legătura cu ea.

„Este o explozie pe care eu nu o mai pot controla și nu vreau să o mai duc. El nu e conștient, nu vreau să dau foarte multe și să spun foarte multe lucruri despre el, pentru că nu vreau să îl expun și mai tare. Ei sunt oricum foarte vulnerabili și foarte expuși, vreau doar să trag un semnal de alarmă că avem nevoie de ajutor noi, părinții.

De multe ori (n.r. – a chemat Poliția), ca să ajung să am un ordin de protecție a trebuit să sun la 112. Prima dată mi-a dat poliția ordinul de protecție, după care mi-a dat judectoria un an”, a mai mărturisit Eugenia Șerban, la Antena 3 CNN.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…