Cum Au Murit Tatăl Și Sora Oliviei Steer. Soția Lui Andi Moisescu, Devastată De Durere: „Am Încercat Să Găsesc Alternative”

Drama nebănuită prin care a trecut Olivia Steer. Pierderea tatălui și a surorii sale au schimbat-o radical pe soția lui Andi Moisescu.

În prezent, publicul o cunoaște pe Olivia Steer pentru părerile sale controversate. Soția lui Andi Moisescu se opune medicinei și vaccinurilor, dar puțini sunt cei care au făcut-o pe fosta vedetă Pro TV să ajungă în acest stadiu.

Pierderea celor mai dragi oameni au schimbat-o radical pe Olivia Steer

Olivia Steer este una dintre cele mai controversate persoane publice de la noi din țară. Soția lui Andi Moisescu este radicală atunci când vine vorba despre medicină. Este împotriva tratamentelor și chiar a vaccinurilor și nu de puține ori a fost pusă la zid pentru afirmațiile făcute.

Însă puțini sunt cei care știu că fosta vedetă de la Pro TV nu a fost întotdeauna așa. Dacă acum luptă împotriva doctorilor și este adepta tratamentelor naturiste, în trecut nu era vegetariană și obișnuia să fumeze.

Schimbarea drastică s-a produs atunci când tatăl ei s-a îmbolnăvit de cancer. La scurt timp după aceea a murit, iar medicii i-au spus că ar fi trăit mai mult dacă nu era fumător, astfel că a renunțat imediat la țigări.

Despre relația cu tatăl său, Olivia Steer a vorbit într-un interviul acordat în trecut și a spus că este cel care i-a marcat cei mai importanți ani din viață. „Tata avea un respect pentru intimitatea mea, că un gentleman adevărat.

Încă de când eram copil. Când am mai crescut, tată m-a influențat foarte mult. El m-a pregătit la gramatică pentru Facultatea de Drept. El era profesor universitar și preda gramatică la nivel academic. Este cel mai bun profesor pe care l-am avut vreodată”, a declarat Olivia Steer, citată de wowbiz.ro.

Moartea surorii ei i-a pus capac

Dar Olivia Steer avea să mai primească o lovitură de la viață. În 2010, sora ei, Lavinia, a murit. Femeia avea 38 de ani, locuia în Oradea și a fost diagnosticată cu cancer la sân atunci când era însărcinată în câteva luni.

Pe băiețelul Laviniei l-a crescut mama sa, deoarece începuse tratamentul și nu se putea îngriji de copil. Sora soției lui Andi Moisescu avea tot viitorul în față. Era regizor și preparator universitar, precum și doctorand la Facultatea de Muzică din Oradea.

Olivia Steer a fost răpusă de pierderile suferite. La patru ani de la moartea surorii sale, s-a retras de pe sticlă. Și-a îndreptat atenția către ceaiuri, tratamente naturiste, meditații, TAO și Qi Gong și Yoga.

„Chiar dacă fizic sora și tatăl meu nu mai sunt, avem o legătură. Când am o dilemă mă gândesc ce ar fi zis tata sau Lavinia și găsesc răspunsul. Când Lavinia a plecat puțin, am încercat să deslușesc întrebarea.

Sora mea a descoperit că avea cancer la câteva luni de sarcină și am încercat să găsesc alternative. Lavinia a fost prinsă în caruselul alopatiei și a mai trăit cinci ani. A murit când Alex, fiul ei, avea cinci ani.

Fiul ei seamănă foarte mult cu ea. Are aceeași ochi verzi. Este frumos. Mama mea l-a crescut pe Alex. Lavinia a născut prin cezariană și după a început să facă chimioterapie, nu a putut să-l mai crească”, a declarat Olivia Steer în trecut, conform retetesivedete.ro.

Fiecare problemă de sănătate cu care vă confruntați necesită analiza unui medic specialist, articolele au doar scopul de a informa, inainte de a urma un tratament consultati mai intai medicul specialist .

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…