Cum va fi vremea de de Crăciun și Revelion. Prognoza meteo ACTUALIZATĂ

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo actualizată pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 3 – 30 decembrie. Meteorologii anunță vreme rece, cu temperaturi apropiate de cele normale pentru luna decembrie.

Valorile termice se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice datei. Cerul va fi variabil la munte, mai mult noros în regiunile extracarpatice, în Câmpia de Vest, în zonele depresionare şi parţial noros în restul teritoriului. Pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe, predominant sub formã de ploaie, iar izolat, cu o probabilitate mai mare în nord, în centru şi în est, se va depune polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri pe litoral şi în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 şi 9 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -11 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 4 grade pe litoral şi în vestul Olteniei. Dimineaţa şi noaptea, local în vest, nord şi centru şi izolat în celelalte zone se va forma ceaţã. Presiunea atmosferică va fi usor variabilã.

Vremea în săptămâna 3 – 9 decembrie
Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile vestice, nordice, centrale, dar mai ales în zonele montane, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Vremea în săptămâna 9 – 16 decembrie
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile estice, sudice, sud-estice și local în cele centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi excedentare la nivelul întregii țări, dar mai ales în zona Carpaților Meridionali.

Vremea în săptămâna 16 – 23 decembrie
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi ușor deficitar în regiunile sudice și sudestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Vremea în săptămâna 23 – 30 decembrie
Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

La noapte, cerul va fi noros, iar în a doua parte a intervalului probabilitatea de ceaţã va fi ridicatã. Vântul va sufla slab. Temperatura minimã va fi de -1…2 grade.

Vremea va fi închisã, dar normalã din punct de vedere termic. Condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 7 grade, iar cea minimã va fi de 1…3 grade. Dimineaţa şi noaptea probabilitatea de ceaţã va fi ridicatã. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.

În Cluj, vremea va fi rece, cu maxime de 2-3 grade, iar minimele -1.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…