Daniela Gyorfi Rupe Tăcerea! Artista A Recunoscut Totul Despre George Tal: “Dacă Mă Bătea George…”

Daniela Gyorfi este una dintre cele mai cunoscute artiste de la noi din țară.

Se bucură de mare succes de peste două decenii și este iubită de o mulțime de oameni, iar pe scenă este cu adevărat o profesionistă. Se pare, însă, că viața ei nu a fost mereu roz și a trecut prin multe greutăți de-a lungul anilor, care au marcat-o pe marea artistă.

Daniela Gyorfi, lovită de un fost iubit

Daniela Gyorfi se numără printre cele mai iubite artiste ale momentului. Se bucură de un succes formidabil și are o mulțime de fani, dar mereu e fost rezervată în ceea ce proces viața privată, pe care a încercat să o țină departe de ochii lumii.

De multe ori s-a vorbit despre relația ei și a lui George Tal, cu care se iubește de peste 16 ani, dar cu care nu a ajuns până acum în fata altarului.

S-a spus chiar că acesta ar fi agresat-o și jignit-o pe celebra artistă, dar se pare că nu s-a pus problema de un astfel de comportament, pentru că nu ar accepta niciodată să fie tratată așa.

Chiar dacă ea și George au fost despărțiți câțiva ani, motivul nu a fost agresivitatea partenerului. A fost lovită o singura dată de un băiat, în glumă, iar de atunci a rupt complet legătura ci acesta.

“Am primit o singură palmă de la un fost prieten. Nu eram cântăreață.

Prin 88-89 am avut un prieten care a vrut să facă, probabil, o glumă și din gluma aia… S-a făcut că îmi dă o palmă și nu știu cum m-am sucit că m-a cam lovit.

Nici nu am mai stat la discuție. Niciodată nu am spus că m-a bătut George sau că m-a îmbrâncit.”, a declarat Daniela la tevelvizor.

Related Posts

Adriana Iliescu, mândră de fiica ei, Eliza. Cea mai bătrână mamă din România şi-a luat loc de veci!

Adriana Iliescu, cea mai bătrână mamă din România, a reușit să uimească întreaga țară în 2005, atunci când a dat naștere unei fetițe la vârsta de 67…

De Sfânta Parascheva, pe 14 octombrie: ce obicei simplu se păstrează în buzunar pentru binecuvântare și protecție

Pe 14 octombrie, credincioşii ortodocşi o cinsteasc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva — una dintre cele mai îndrăgite sfinte din spaţiul românesc. Ziua este marcată prin participarea la…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Frunza de smochin – Leacul natural ascuns care poate regla glicemia, curăța ficatul și întări inima

În timp ce majoritatea cunosc smochinul pentru fructele sale dulci și hrănitoare, frunzele de smochin rămân, pentru mulți, un remediu natural ignorat. Totuși, aceste frunze au fost…

A murit o legendă a muzicii și televiziunii italiene! Wilma De Angelis s-a stins la 96 de ani! 

A murit o legendă a muzicii și televiziunii italiene! Wilma De Angelis s-a stins la 96 de ani! Actriță, cântăreață și prezentatoare TV, faimoasa artistă a lăsat…

Luca Niculescu, anunț B0MBĂ: Pensiile vor crește cu… Vezi mai mult

Pensii mai mari pentru români în 2027! Luca Niculescu face anunțul așteptat de milioane de pensionari. Ce spune despre majorări Premierul desemnat Luca Niculescu a făcut un…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *