În pragul dormitorului, Elena a încremenit. Oana stătea pe marginea patului, îmbrăcată doar cu cămașa lui Dimitrie, în timp ce el, cu părul umed de la duș, încerca să-i prindă picioarele descoperite.

„Elena!” Dimitrie s-a ridicat brusc, fața transfigurându-i-se de uimire și spaimă. „Nu erai… nu trebuia să fii la birou?”

Oana a tras cămașa peste coapse, roșind violent, dar nu părea complet surprinsă. Mai degrabă stânjenită, ca și cum fusese prinsă făcând o poznă, nu trădând o prietenie de douăzeci de ani.

„Cât timp?” a întrebat Elena, vocea ei calmă contrastând cu furtuna interioară. „De cât timp se întâmplă asta?”

Dimitrie a făcut un pas spre ea, mâinile ridicate într-un gest de implorare. „Lenuța, nu e ce crezi. Putem vorbi singuri?”

Elena a zâmbit amar. „Sigur că nu e ce cred. Niciodată nu e ce cred.” S-a întors spre Oana. „Tu? Dintre toți oamenii… tu?”

Oana și-a dres glasul, privind spre podea. „A fost doar… s-a întâmplat așa, din întâmplare. La petrecerea de Crăciun a firmei, când tu erai bolnavă…”

„Șase luni?” Elena a simțit cum genunchii i se înmoaie. „Voi doi, de șase luni, în spatele meu?”

Cu un gest mecanic, și-a pus mâna pe abdomen. Testul pozitiv părea acum o cruzime a destinului.

„Vreau să plecați,” a spus ea, surprinzându-se cu propria fermitate. „Amândoi. Acum.”

„Este și apartamentul meu!” a protestat Dimitrie. „Nu poți să mă dai afară.”

Elena a scos testul de sarcină din geantă și l-a aruncat pe pat, între ei. „Felicitări, vei fi tată. Acum, ieși afară.”

Fața lui Dimitrie a trecut prin toată gama de emoții – șoc, neîncredere, panică, apoi o licărire de bucurie repede estompată de vină.

„Elena…” a bâiguit el.

„Du-te la ea, Dimitrie. Oricum o preferi.”

În timp ce Oana își strângea în grabă lucrurile, cu ochii în lacrimi și scuzele bâlbâite, Dimitrie a rămas în mijlocul camerei, privind când la test, când la Elena.

„E… e al meu?” a întrebat el într-un final, vocea frântă.

Elena l-a privit lung, dezgustată de întrebare. „În ultimii trei ani, am fost cu cineva în afară de tine? Te-am mințit vreodată? Te-am înșelat cumva?” Și-a încrucișat brațele. „Dar știi ce? Nu-ți voi cere nimic. Nici ție, nici familiei tale cu bani. Voi crește acest copil singură.”

După ce ușa s-a închis în urma lor, Elena a rămas nemișcată în mijlocul apartamentului care nu mai semăna cu căminul ei. A îngenuncheat lângă fotoliul preferat, simțind cum lacrimile ținute în frâu până atunci se revarsă.

A doua zi, și-a luat concediu medical. A treia zi, a contactat un avocat. Iar în a șaptea zi, când Dimitrie a revenit să încerce o reconciliere, a găsit un apartament gol și un contract de vânzare semnat doar de ea, folosindu-și dreptul de prim cumpărător.

Nouă luni mai târziu, ținând în brațe o fetiță cu ochii la fel de albaștri ca ai tatălui ei, Elena a știut că a luat decizia corectă. Viața nu se oprește când cei pe care îi iubești te trădează – doar se transformă într-un nou început.

Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.