De ce jumatate din populatia Romaniei s-a uitat la Insula Iubirii. Explicatia psihologului

Antena 1 a reușit să se impună ca lider de audiență cu finala sezonului 8 al emisiunii „Insula Iubirii,” difuzată miercuri seară. Postul de televiziune a dominat clasamentele de audiență pe toate categoriile de public, inclusiv în rândul publicului comercial cu vârste între 21 și 45 de ani, precum și la nivel urban. Conform datelor oferite de Antena 1, peste 8,5 milioane de români au urmărit „cel puțin un minut” din acest sezon, un număr impresionant care subliniază popularitatea emisiunii.

Audiența medie a finalei la nivel național s-a apropiat de 1,1 milioane de telespectatori, marcând astfel singura ediție din acest sezon care a depășit pragul de un milion de spectatori. Minutul de aur al serii a fost înregistrat la ora 00:16, când 45% dintre românii care se uitau la televizor erau conectați la „Insula Iubirii.”

Ce spun specialiștii despre numărul record de români care s-au uitat la Insula Iubirii

„În primul rând fiind parte din spațiul carpato danubiano avem o emoționalitate specială, diferită de alte popoare. Ne înconjoară atâta război, atâtea probleme financiare…oameni au nevoie și de interior, de rezolvarea interiorului sufletesc. Prin emisiunea asta au reușit să apropie oamenii unii de alții, au reușit să bifeze, să puncteze de elementul de care are nevoie omul, de iubire.

Pe oameni nu-i mai interesează iubirea la momentul actual, totul se facturează, cumperi ceva, costă atât. Omul are nevoie să stea de vorbă unul cu celălalt, acolo a produs emoție. Omul a avut nevoie să se încarce cu emoție cu iubire, cu exemplu. Au reușit să atragă foarte multe persoane să se uite pentru că asta e nevoia omului. Omul are nevoie de empatie. Emisiunea respectivă a dat la o parte știrile negative, fricile, elementele astea care duc la sistemul acesta de anxietate.

Oamenii trăiesc aceeași senzație mereu, în viața de zi cu zi,  ei trăiesc pe insula respectivă, se regăsesc acolo, exact în povestea aceasta. Fetele se regăsesc în fetele de acolo, băieții în băieții de acolo și este un element de învațare, învață cum să se procedeze. Este un test și pentru ei”, a declarat Daniel Duță, Lector Universitar Doctor în psihologie, în exclusivitate pentru REDACTIA.RO.

Daniel Duță, Lector Universitar Doctor în psihologie
Daniel Duță, Lector Universitar Doctor în psihologie

Related Posts

Am trăit 22 de ani pe meleaguri străine

– Cum ai îndrăznit să ne faci asta?! – a izbucnit Andrei, cu pumnii strânși. – Să vii cu un străin și să ne lași baltă de…

M-a dat afară din casă pentru că fiica ei „nu mă plăcea”

Andrei s-a întors într-o seară de vineri, obosit, cu geanta de voiaj în mână și zâmbetul acela care mereu mă făcea să mă simt acasă. Când m-a…

Brânza De Oaie. Adevărul Șocant Despre Această Brânză Extrem De Populară.

Brânza de oaie. Vorbim despre unul dintre cele mai populare produse de pe piață. Mare atenție, însă, de unde cumpărați brânza de oaie. Specialiștii trag un semnal…

La 54 de ani m-am mutat cu un bărbat pe care îl cunoșteam doar de câteva luni

Nu mi-am dat seama când liniștea s-a transformat în tensiune. Nu a fost o explozie, ci o strângere lentă, ca o curea trasă din ce în ce…

Un polițist lacom i-a cerut mită unui preot liniștit

Din SUV au coborât patru bărbați îmbrăcați civil. Nu alergau. Nu strigau. Se mișcau calm, cu siguranța unor oameni obișnuiți să acționeze fără ezitare. Advertisements Primul s-a…

Când pleacă bărbatul tău să nu te atingi de zăpada din curte.

Am rămas nemișcată, cu cana de ceai tremurându-mi în mână. Pașii nu erau vechi. Marginile lor erau clare, proaspete, ca și cum cineva trecuse pe acolo cu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *