De ce nu e bine să mănânci roșii cu brânză? Nutriționiștii vorbesc despre acest pericol

Nu există o combinație mai delicioasă decât roșiile și brânza. Toți cei pofticioși tânjesc după aceste două alimente. Putem spune că este mâncarea preferată a românilor. Majoritatea așteaptă cu nerăbdare apariția roșiilor românești pe piață, pentru a le savura alături de brânză. Cu toate acestea, cunoscutul nutriționist Mihaela Bilic avertizează că această gustare este, de fapt, o bombă calorică.

De ce nu e bine să mănânci roșii cu brânză

Majoritatea oamenilor consideră combinația de roșii cu brânză, fie în salată, fie simplă, un adevărat deliciu. Cu toate acestea, conform nutriționiștilor, aceasta nu este cea mai sănătoasă alegere.

În perioada următoare, roșiile românești vor fi disponibile pe piețe. Dat fiind faptul că toți românii sunt pasionați de gustul acestei combinații, nutriționiștii aduc o atenționare în ceea ce privește consumul acestei gustări.

Mihaela Bilic, specialist în nutriție, aduce vești proaste, în special pentru cei care au câteva kilograme în plus. Conform acesteia, brânza este un inamic real al siluetei noastre și poate fi mai periculoasă decât carnea.

„Ce poate fi mai savuros, delicios si de sezon decât roșiile cu brânză…fără pâine, o să spuneți, ca să nu ne îngrașăm. Problema e că nu pâinea îngrașă (sau nu la fel de tare) precum brânza. Și când spun brânza mă refer la orice tip de brânzeturi, indiferent de cât sunt de sărate: caș și telemea proaspătă, telemea veche (maturată), mozzarella, cașcavaluri, brânza de burduf sau frământată.

Deși conține la fel de multe proteine ca și carnea si peștele, în brânzeturi avem de 3 ori mai multă grăsime. În plus o felie de brânza de 100g o mănânci într-o clipă, la carne e mai mult de mestecat.”, a scris Mihaela Bilic pe pagina sa de Facebook.

Nutriționiștii vorbesc despre acest pericol

În ciuda avertizărilor sale, Mihaela Bilic afirmă că putem continua să savurăm această gustare delicioasă, însă este important să fim atenți la cantitatea de brânză consumată la o masă.

Conform nutriționistului, combinația perfectă dintre cele două alimente ar trebui să conțină 80% roșii și 20% brânză.

„Apropo de gramaj, porția corecta de brânză e de 70g, adică acele pachete ridicol de mici de la supermarket conțin 3 porții!! Unde sunt vremurile în care cumpărai brânza cu calupul? Acum asist la o adevărată conspirație a producătorilor, parcă si-au propus cu toții să ne învețe ce înseamna porția corectă! O felie mare cât palma si groasă de un deget are DOAR 200g și e prețios pusă într-un pachet individual tras in vid. Deja când găsești pachete de jumătate de kilogram se numește desfrâu.

E spre binele nostru, credeți-mă! E ușor sa mănânci prea multă brânză dacă bucata e mare. Așa, cu pachetul mic, ești mai atent. Nu de alta, dar brânza nu e prietena siluetei, nu e un aliment de bază, care se mănâncă cu sutele de grame. Brânza e un răsfăț, un condiment, un ingredient al mâncării. Și da, puteti mânca fără grijă roșii cu brânză, cu condiția ca roșiile sa ocupe 80% din farfuria voastră. Cu alte cuvinte puneți câteva cubulețe de brânză peste un castron de roșii. Si atenție la ulei, brânza are deja grăsimea inclusă!.”, a mai adăugat Mihaela Bilic.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…