Din păcate este vorba de Dana Roba. S-a întâmplat din nou

Daniela Roba a fost înșelată de iubitul de culoare, motiv pentru care cei doi s-au despărțit. Ei bine, acum, make-up artista și bărbatul în cauză au revenit la sentimente mult mai bune. Amorezii s-au împăcat! S-a întâmplat din nou. A fost rănită grav în suflet de iubit

Dana Roba a avut diferite reacții în mediul online după ce a aflat faptul că iubitul ei de culoare a înșelat-o. Cu toate că make-up artista spunea că nici nu își mai dorește să audă de cel care a călcat strâmb în relație, acum, situația stă cu totul altfel. Cei doi s-au împăcat!

Daniela Roba s-a împăcat cu iubitul infidel

Make-up artista și-a șocat urmăritorii din nou, la puțin timp distanță după ce s-a postat cu iubitul cu care s-a întâlnit pentru prima dată în Cipru. Se pare că cei doi nu erau pe aceeași lungime de undă, așa că au decis să-și spună „adio”.

Acum, Dana Roba și-a găsit refugiul în brațele iubitului infidel de care se despărțise după ce a fost înșelată. Vedeta a transmis pe rețelele sociale că preferă să ierte un bărbat care a călcat strâmb o dată, decât să rămână într-o relație cu un om care nu apreciază nimic din ceea ce face.

„Mai bine ierți un bărbat care te-a înșelat o dată decât să rămâi într-o relație cu unul care nu te inseala, dar nu îi place nimic din ce faci tu și zilnic este nemulțumit de tine“, a scris Dana Roba pe TikTok.

Iar asta nu e tot! Avem deja și confirmarea că Dana Roba și iubitul infidel nu pot sta departe unul de altul. Make-up artista le-a explicat urmăritorilor săi că nu poate trăi fără bărbatul care o face fericită.

„Când te împaci cu fostul și îți dai seama că nu poți fără el“, a mai scris Dana Roba.

Ce a transmis Daniela Roba după ce a fost înșelată

Daniela Roba a avut nervii întinși la maximum atunci când a aflat că iubitul de culoare vorbește cu alte femei, deși are deja o parteneră. Make-up artista explica pe atunci că acesta trimitea poze unor „fetițe” și l-a numit „un nenorocit”.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…