Ma numesc Georgiana Mitea, am 30 de ani, sunt căsătorită, am o fetiţă de 2 ani şi 10 luni şi un băieţel de 5 luni.

Am simţit nevoia să împărtăşesc cu cât mai multă lume minunea săvârşită de Părintele Arsenie Boca cu mine în anul 2009.

Venise vara şi am plecat în concediu, în Munţii Retezat, cu un grup de prieteni, la una din pensiunile de lângă Haţeg. Eram căsătorită de doi ani şi eram însărcinată în 4 luni cu fetiţa mea.

Nu eram credincioasă practicantă, mer­geam la biserică când aveam necazuri, de Paşte şi, foar­te rar, cu alte ocazii, de cele mai multe ori la nunţi şi botezuri. Nu ştiam nici o rugăciune, cu excepţia „Tată­lui nostru” şi nu mă rugam.

Nu ţineam posturile de pes­te an, poate 1-2 săptămâni de Paşte şi nu aveam preot duhovnic. Nu auzisem de Părintele Arsenie Boca şi nici de Mânăstirea Prislop.

Gazda pensiunii din Retezat ne-a recomandat să mergem să vizităm Mânăstirea Prislop, pentru noi fiind mai degrabă un obiectiv turistic. Aş dori să repet că nu ştiam cine este Părintele Arsenie Boca, nici măcar gazda nu ne-a povestit despre minunile săvârşite de el. Am ajuns aproape de mânăstire, şi la mai puţin de un kilometru, am avut un gând, am auzit o voce:

„Lăsaţi grijile deoparte”.

Nu am dat o mare importanţă acestui gând, dar mi-a rămas clar întipă­rit în minte, ca o ciudăţenie. Am intrat în curtea mânăstirii şi am început să admir peisajul şi arhi­tectura bisericii, ca orice alt tu­rist. Una din prietenele mele mi-a spus să mergem să vizităm şi cimitirul. La început m-am îm­potrivit, argumentând că mie nu îmi plac cimitirele şi nu am ce să caut printre morminte.

Dar fiind mai mulţi prieteni care au vrut să meargă, am decis să îi însoţesc şi eu. Ajungând la mormântul Pă­rin­telui Arsenie Boca, m-am aşe­zat pe băncuţa de lângă mor­mânt şi am început să citesc pli­antul care descria istoria mânăstirii; aşteptam ca prie­tenii mei să ter­mine de vizitat locul şi să mer­gem mai departe. Şi atunci, cine­va m-a bătut pe umărul drept şi m-a întrebat: „Ce cauţi tu aici?”. Din acel moment, par­că am intrat în altă lume, într-o lume în care eram doar eu şi părintele Arsenie Boca, pe care eu l-am sesizat ca o energie aurie, având forma unui înger impunător ca sta­tură (bă­nuiesc că a fost o persoană înaltă şi impună­toare cât a trăit) şi stând exact lângă crucea de lemn de lân­gă mormânt. Aceeaşi voce ima­ginară a con­tinuat să îmi vor­bească tot timpul, chiar şi când am plecat de lângă mormânt şi m-am îndreptat către o peşteră din apropiere. În urma acestei în­tâmplări am reţinut cu certitudine două lucruri:

1. Cu toate că eu nu am vorbit, am simţit că m-am spo­vedit (o spoveda­nie completă, curată şi sinceră).

2. Îmi amintesc că Pă­rintele mi-a spus că voi naşte o fetiţă şi că va fi sănă­toasă.

Când m-am întors la maşină, uluită de ce mi s-a întâmplat, am întrebat-o pe una dintre prietenele care mă însoţea: „Tu ai văzut ceva deasupra mormântului?”. Spre mirarea mea, şi ea avusese exact aceeaşi trăire. Mi-a răspuns: „Da, l-am văzut pe Părintele Arsenie şi mulţi îngeri deasupra mormântului!”. Din cei opt prie­teni care fusesem la mânăstire, doar eu şi Loredana l-am văzut pe părintele Arsenie. Soţul meu nu a văzut nimic spectaculos, dar şi pe el, în mod miraculos, această expe­rienţă l-a schimbat. Ce schimbări ne-a adus această experienţă?

Am conştientizat amândoi că Dumnezeu există, că există viaţă după moarte, că sufletul trăieşte veşnic, că Părintele Arsenie Boca este viu şi lucrează pen­tru mântuirea oamenilor. Ni s-a înfiripat în suflet setea de a-L descoperi şi de a-L cunoaşte pe Dumnezeu.

Îi mulţumesc Bunului Dumnezeu că a binevoit să ne deschidă ochii! Ziua în care l-am cunoscut pe Părintele Arsenie Boca mi-a schimbat viaţa din temelie. Îmi do­resc să aleg cele mai inspirate cuvinte pentru a descrie imensa bucurie pe care am simţit-o şi o simt în fiecare zi, odată cu descoperirea lui Dumnezeu, a bucuriei de a trăi, cu şi în Hristos!

Doamne ajută! GEORGIANA MITEA”.