După o zi obositoare de muncă, Corina nu visa decât la o cină lângă soțul ei, la o baie fierbinte și la un somn adânc. Ziua fusese grea – rapoarte, telefoane, agitație. A parcat în fața blocului, a apăsat pe telecomandă și s-a grăbit spre intrare. Întindea deja mâna după chei, când a auzit pași nesiguri în spatele ei. S-a întors și a văzut o fată slabă, de vreo optsprezece ani, ținând în brațe un bebeluș înfășurat într-o pătură.

— Scuzați-mă, sunteți… sunteți Corina? Soția lui Adrian? a întrebat fata cu un glas tremurând.

— Da, a răspuns Corina cu precauție. S-a întâmplat ceva?

— Mă cheamă Mariana… Îmi pare rău că vă abordez așa… Dar… acesta este fiul lui Adrian. Îl cheamă Dragoș. Nu știu ce să fac… Am fost curier, în acea zi i-am adus soțului vostru un colet. Atunci… tocmai fusese părăsită de iumatate, eram zdrobită, am început să plâng chiar la serviciu. Soțul dumneavoastră a încercat să mă consoleze…

— Foarte frumos te-a „consolat”, a spus Corina cu sarcasm. Și acum ce vrei de la mine?

— Eu… nu am unde să merg. N-am casă, n-am ajutor. Nu mai rezist. Vă rog, luați-l. El e fiul lui…

— Nici vorbă, dragă! Dacă l-ai făcut, să-l crești! Ce am eu de-a face cu asta? s-a înfuriat Corina și, întorcându-se brusc, s-a îndreptat spre ușă.

Dar în sinea ei fierbea. Oricât încerca să pară indiferentă, gândul că soțul ei o înșelase, că poate avea un copil în afară, nu-i dădea pace. Când Adrian a sosit acasă seara, l-a întâmpinat cu o întrebare directă:

— Ai dormit cu Mariana?

A privit în jos, fără scuze, fără minciuni. Doar a șoptit:

— Da… A fost o singură dată… eram gol pe dinăuntru… Mi-am regretat asta de un milion de ori…

Nici nu apucaseră să termine discuția, când a sunat soneria. Adrian a deschis ușa și s-a întors cu un bebeluș în brațe. Pe pătură era o bucată de hârtie: „Îl cheamă Dragoș. Vă rog, aveți grijă de el…”

Stătea uluit, ca și cum cineva i-ar fi smuls pământul de sub picorințe. Corina a luat copilașul în brațe, s-a uitat la fața lui micuță și speriată – și i -a spus soțului:

— Du-te la farmacie. Ia tot – biberoane, scutece, băutură pentru copii. Repede.

Și așa, Dragoș a rămas la ei. Au trecut zilele, apoi săptămânile. Adrian nu era pregătit pentru paternitate, mai ales cu îndoielile acestea. Părinții lui au refuzat să accepte nepotul, numind-o pe Mariana „târfă de stradă”. Sub presiune, a insistat pe un test ADN. Rezultatul l-a șocat: Adrian nu era tatăl.

A venit acasă și a declarat:

— Trebuie să-l ducem la orfelinat. Nu e al meu.

Dar Corina luase deja hotărârea:

— El e al meu. Dacă vrei, rămâi cu noi, dacă nu, pleacă. Dar nu-l voi da. Dumnezeu nu ne-a dat copii ai noștri, poate de aceea ni l -a trimis pe el – nu e întâmplător.

Adrian a plecat. A cerut divorțul. Corina a rămas singură, dar nu s-a prăbușit. O bonă o ajuta cu Dragoș, iar în zilele grele, vecinii. Se descurca. Dar într-o zi, copilul s-a îmbolnăvit – febră peste patruzeci, convulsii… Lumea ei s-a prăbușit într-o clipă. Au chemat salvarea, diagnosticul – pneumonie, spitalizare de urgență. Zile întregi în spital, perfuzii, nopți nedormite.

Acolo, printre zidurile spitalului, a apărut un doctor – tânăr, atent, calm. Îl chema Ciprian. A avut grijă de Dragoș și pare că a început să simtă ceva pentru Corina. Într-o zi a pomenit de Mariana – spunea că venise, întrebase de copil.

Corina l-a rugat:
— Dacă mai trece pe aici, adu-o la mine. Vreau să vorbesc cu ea.

După câteva zile, Mariana a venit. Discuția a fost lungă și sinceră. A mărturisit că aflase până la urmă – copilul nu era al lui Adrian. Ci al fostului iubit, cel care o părăsise. Când a înțeles, era prea târziu. Era disperată, nu știa cum să trăiască, unde să meargă. Adrian fusese singurul care o ascultase, fără s-o judece. Greșise, făcuse o prostie…

Corina n-a strigat, n-a mustrat. Doar a ascultat. Și brusc, și-a dat seama că nu mai poate fi furioasă. Cândva, în tinerețe, făcuse și ea un avort. Poate că acum Universul îi dăduse o șansă – să salveze o viață.

— Mută-te la mine, a șoptit ea. Începe totul de la zero. Învață. Ne vom descurca.

Mariana a izbucnit în plâns. Mai târziu s-a înscris la facultate, a întâlnit un bărbat cumsecade, s-a măritat. S-a mutat la el împreună cu Dragoș. Iar Corina… Corina și-a găsit fericirea. Ciprian a rămas. I-a cerut să se căsătorească. Acum așteaptă un copil împreună.

Adrian a încercat să se întoarcă. A doua lui familie se năruise între timp. Dar era prea târziu.

Uneori faptele bune întorc cu întârziere. Dar întorc. Important e să poți ierta. Și să asculți inima.