Elevul Agresiv Din Târgu Mureș, Care Și-A Bătut Și Jignit Diriginta, A Fost Exmatriculat. Agresiunile S-Au Petrecut În Prezența Mamei Lui

S-au luat noi măsuri în cazul elevului de 15 ani din Târgu Mureș, care și-a agresat și jignit dirginta la școală. Adolescentul a fost exmatriculat, iar acum va fi nevoit să aștepte până va fi acceptat la o nouă unitate de învățământ.

În urmă cu o săptămână, un adolescent de 15 ani a ajuns în atenția tuturor, după ce și-a bătut, jignit și amenințat diriginta într-o școală din Târgu Mureș.

Au urmat o mulțime de reacții de revoltă, iar autoritățile au făcut cercetări în acest caz. Tot scandalul s-a petrecut în prezența mamei sale, care nu și-a oprit fiul.

Elevul de 15 ani din Târgu Mureș, care și-a bătut diriginta, a fost exmatriculat

La mai bine de o săptămână de la scandalul de proporții și cu câteva luni înainte de începutul Evaluării Naționale, băiatul agresiv a fost exmatriculat din unitatea de învățământ. Deși trebuia să se pregătească, în mod normal, pentru examenele naționale de la sfârșitul clasei a VIII-a, el va trebui să aștepte încă un an.

Elevul agresiv poate să se înscrie la on altă școală anul viitor școlar, respectiv în toamnă. El trebuie să repete clasa a VIII-a, în cazul în care o altă școală îl va accepta.

În urmă cu câteva zile, elevul de 15 ani a fost lăsat în libertate, după ce a fost reținut 24 de ore, în urma faptelor foarte grave pe care le-a comis.

”Ca urmare a incidentului violent petrecut în data de 11.03.2024, în incinta Colegiului Național „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureș, în care a fost implicat un elev al școlii noastre, aducem la cunoștința opiniei publice faptul că, la nivelul acestei unități de învățământ, în urma cercetărilor efectuate, luând în considerare toate aspectele relevante în desfășurarea evenimentelor și ținând seama de prevederile legale, s-a luat hotărârea exmatriculării elevului cu drept de reînscriere, în anul școlar următor, în altă instituție de învățământ.

Este regretabil faptul că, Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian”, o școală care a avut mereu porțile deschise pentru cei care au dorit un mediu academic elevat, prietenos și incluziv, astăzi închide o ușă în fața atitudinilor lipsite de normalitatea care ar trebui să guverneze școala românească”, a transmis liceul din care a fost exmatriculat elevul agresiv.

Mama lui îl consideră nevinovat

Deși copilul ei și-a bătut cu pumnii și picioarele diriginta și a amenințat-o inclusiv cu moartea, mama lui îl consideră nevinovat.

Ba mai mult, și-a susținut fiul și a ameninat-o și ea pe prfoesoară, fiind revoltată de măsurile care s-au luat împotriva fiului ei. Comportamentul celor doi a stârnit o mulțime de reacții de revoltă.

Related Posts

Am trăit 22 de ani pe meleaguri străine

– Cum ai îndrăznit să ne faci asta?! – a izbucnit Andrei, cu pumnii strânși. – Să vii cu un străin și să ne lași baltă de…

M-a dat afară din casă pentru că fiica ei „nu mă plăcea”

Andrei s-a întors într-o seară de vineri, obosit, cu geanta de voiaj în mână și zâmbetul acela care mereu mă făcea să mă simt acasă. Când m-a…

Brânza De Oaie. Adevărul Șocant Despre Această Brânză Extrem De Populară.

Brânza de oaie. Vorbim despre unul dintre cele mai populare produse de pe piață. Mare atenție, însă, de unde cumpărați brânza de oaie. Specialiștii trag un semnal…

La 54 de ani m-am mutat cu un bărbat pe care îl cunoșteam doar de câteva luni

Nu mi-am dat seama când liniștea s-a transformat în tensiune. Nu a fost o explozie, ci o strângere lentă, ca o curea trasă din ce în ce…

Un polițist lacom i-a cerut mită unui preot liniștit

Din SUV au coborât patru bărbați îmbrăcați civil. Nu alergau. Nu strigau. Se mișcau calm, cu siguranța unor oameni obișnuiți să acționeze fără ezitare. Advertisements Primul s-a…

Când pleacă bărbatul tău să nu te atingi de zăpada din curte.

Am rămas nemișcată, cu cana de ceai tremurându-mi în mână. Pașii nu erau vechi. Marginile lor erau clare, proaspete, ca și cum cineva trecuse pe acolo cu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *