Este știrea momentului în România. Este vorba de Nicușor Dan și Vladimir Putin, știrea face înconjurul planetei

Președintele Nicușor Dan a precizat miercuri că amenințările transmise de Vladimir Putin, potrivit cărora Rusia este pregătită să intre în război cu statele NATO sunt declarații “firești în politică”, pentru publicul intern din Rusia:

“Sunt declarații. Ca întotdeauna, 90% din ce declară Putin o face pentru publicul său intern, așa cum 90% din ce declară liderii europeni, o fac pentru publicul lor intern. E ceva firesc în politică”, a spus șeful statului jurnaliștilor.

Întrebat despre scenariile care indică, în cazul unui atac rusesc, că România trebuie să reziste singură mai multe săptămâni, Nicușor Dan a spus că toate scenariile au fost analizate de CSAT:

“Evident că există scenarii! Chiar în Legea apărării este prevăzută obligativitatea ca MapN, Statul Major să vină cu toate scenariile posibile și ele vin și sunt aprobate în CSAT. Noi avem toate scenariile la zi și aceste scenarii sunt coordonate cu NATO”, a mai precizat Nicușor Dan.

Ce spune Nicușor Dan despre negocierile de pace

Întrebat despre amenințarile lui Putin că va lovi porturile ucrainene, Nicușor Dan a spus:

“Am mai fost în situația asta. De atunci infrastructura și a noastră, și Poloneză s-a adaptat. Bineînțeles că nu ne dorim. Ne dorim pacea și ne dorim ca Ucraina să iasă cât mai bine, pentru că este o victimă a unei agresiuni”.

Cât privește discuțiile despre pace și cererile maximale ale Rusiei, președintele a precizat că întotdeauna a fost pesimist în ceea ce privește voința Kremlinului de a încheia războiul:

“Eu am spus prin vară, când au fost discuții internaționale, în care mulți au fost optimiști, am fost întotdeauna pesimist în ceea ce privește voința Rusiei de a pune capăt acestui război, și se confirmă. avem o parte care își dorește pace și o parte care se gândeste că și dacă va avansa cu un cm va refuza pacea”.

Related Posts

Am trăit 22 de ani pe meleaguri străine

– Cum ai îndrăznit să ne faci asta?! – a izbucnit Andrei, cu pumnii strânși. – Să vii cu un străin și să ne lași baltă de…

M-a dat afară din casă pentru că fiica ei „nu mă plăcea”

Andrei s-a întors într-o seară de vineri, obosit, cu geanta de voiaj în mână și zâmbetul acela care mereu mă făcea să mă simt acasă. Când m-a…

Brânza De Oaie. Adevărul Șocant Despre Această Brânză Extrem De Populară.

Brânza de oaie. Vorbim despre unul dintre cele mai populare produse de pe piață. Mare atenție, însă, de unde cumpărați brânza de oaie. Specialiștii trag un semnal…

La 54 de ani m-am mutat cu un bărbat pe care îl cunoșteam doar de câteva luni

Nu mi-am dat seama când liniștea s-a transformat în tensiune. Nu a fost o explozie, ci o strângere lentă, ca o curea trasă din ce în ce…

Un polițist lacom i-a cerut mită unui preot liniștit

Din SUV au coborât patru bărbați îmbrăcați civil. Nu alergau. Nu strigau. Se mișcau calm, cu siguranța unor oameni obișnuiți să acționeze fără ezitare. Advertisements Primul s-a…

Când pleacă bărbatul tău să nu te atingi de zăpada din curte.

Am rămas nemișcată, cu cana de ceai tremurându-mi în mână. Pașii nu erau vechi. Marginile lor erau clare, proaspete, ca și cum cineva trecuse pe acolo cu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *