Gabriela Cristea face angajări! Vedeta caută ajutoare pentru afacerea sa gastronomică: „Veniți dacă menirea voastră este să gătiți”

Gabriela Cristea este una dintre cele mai cunoscute prezentatoare de la noi, însă atunci când nu filmează pentru proiectele sale din televiziune, gătește numai bunătăți și se ocupă de pasiunea ei cea mare.Gabi Cristea își surprinde fanii pe zi ce trece cu tot felul de lucruri. Prezentatoare s-a făcut plăcută încă de la primele sale apariții televizate, urmând să aibă tot felul de afaceri, fie ele cu haine sau cu mâncare. De această dată, planurile sale au atins un alt nivel și pentru a continua în aceeași notă, are nevoie de ajutor.

Gabriela Cristea face angajări

Gabriela Cristea s-a pus bine pe treabă! Pe lângă cozonacii pufoși, gustoși și cu umpluturi care mai de care mai interesante, dar și pe lângă zacusca de casă, ce duce cu gândul la bunici, prezentatoarea s-a ambiționat să își crească afacerea. Ea și-a deschis și un laborator propriu în zona Crevedia, iar acum are nevoie de ajutor calificat pentru a putea să ducă la bun final toate preparatele cerute de gurmanzi.

„De puțină vreme am deschis Fărâma de Gabriela Cristea iar reacțiile voastre au fost peste așteptările noastre! Tocmai de aceea avem nevoie de ajutor. Așa că dragilor, dacă vreți să veniți în echipa noastră, dacă vreți să vă alăturați inițiativei noastre, vă așteptăm cu mare drag, pentru că avem nevoie de voi”, își începe Gabi Cristea mesajul de recrutare de pe Facebook.

Vedeta a spus și care sunt condițiile și metoda de aplicare pentru jobul prezentat. Doar cei care conving că sunt potriviți cerințelor Gabrielei Cristea vor fi inițiați în tainele preparatelor prezentatoarei.

„Dacă ați lucrat într-o brutărie sau într-o patiserie sau într-o cofetărie sau dacă pur și simplu sunteți as în buctătărie și vă place să gătiți și considerați că asta este menirea voastră în viață, ăsta este momentul oportun. Ar fi bine să locuiți undeva pe lângă Crevedia sau în Buftea sau în apropiere pentru că acolo avem noi laboratorul. Fiți siguri că vom lucra împreună pentru că și mie îmi place să stau în laborator și îmi place să inventez lucruri fabuloase care să ajungă pe Fărmâna de Gabriela Cristea”, a mai spus prezentatoarea.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…