Iată cât câștiga Mihai Sturzu când lucra ca parlamentar. “N-a fost o perioadă glorioasă financiar în viața mea.”

Mihai Sturzu a discutat deschis despre perioada în care a activat ca parlamentar. După ce a părăsit industria muzicală, fostul membru al trupei Hi-Q a încercat să-și găsească o altă direcție profesională. El a ocupat funcția de președinte al Tineretului Social Democrat și a fost ales deputat din partea Uniunii Social-Liberale în colegiul uninominal nr. 24 din Sectorul 6, București.

Participând la un podcast, Mihai Sturzu a discutat deschis despre o anumită etapă din viața sa, care, conform declarațiilor sale, a fost una destul de complicată din punct de vedere financiar.

Cât câștiga Mihai Sturzu când lucra ca parlamentar

Mihai, care a făcut parte din trupa Hi-Q, a dezvăluit că, în timpul activității sale în Parlament, venitul său nu depășea suma de 5500 de lei.

„Eu mai sărac ca atunci nu am fost în viața mea. Știi cât aveam salariul când am fost în politică? În primul an sau în primii doi ani aveam 4900 de lei și după aceea am avut 5500.

Eram cred că 10 în Parlament. Noi am prins o generație mișto în care eram din ăștia de vreo 30 și ceva de ani. Ne-a făcut partidul parlamentari. Eram toți ceva de genul „Bă când se dau banii? Vezi că s-au dat banii, fugi acum!”. Ți-i dădea cash, te duceai acolo, băgai capul, semnai și spuneai, aveai un număr. N-a fost o perioadă glorioasă financiar în viața mea. Cred că ăsta este și secretul pentru care am reușit să plec .”, a mărturisit Mihai Sturzu.

Mihai Sturzu este comandant de avion

În prezent, Mihai Sturzu și-a realizat visul de a pilota avioane. Fostul politician și artist este acum comandant de aeronavă. Acesta a explicat cum, chiar dacă motorul avionului se poate opri în timpul zborului, acesta nu se prăbușește. Fostul membru al trupei Hi-Q este printre cei mai tineri angajați pe linia celui mai mare operator aviatic de tip low-cost din Europa de Est.

„ Avionul nu cade ca o piatră.

Orice avion a fost odată în viața lui planor. Practic, este un avion pentru că cineva a avut ideea genială să-i pună un motor. Noi facem în școală, instructorul îți oprește motorul. În școală, sunt exerciții în care pur și simplu îți demonstrează că motorul se poate opri, stă elicea așa drept, după aceea tu ai altitudine, ai viteză și pornești motorul și repornește .”, a mai spus Mihai Sturzu.

Mihai Sturzu a avut o carieră frumoasă în lumea muzicală pe care abandonat-o pentru a devenit parlamentar. În prezent acesta își urmează visul de a pilota avioane fiind comandant de aeronovă.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…